Ce făcea Klaus Iohannis la Revoluția din 1989. Dezvăluirile șocante ale președintelui despre momentul care a schimbat istoria României

Ce făcea Klaus Iohannis la Revoluția din 1989. Dezvăluirile șocante ale președintelui despre momentul care a schimbat istoria României

Klaus Iohannis era un tânăr de 30 de ani atunci când a izbucnit Revoluția din 1989. Totodată, era profesor la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, orașul unde s-a născut. În prima sa carte, ”Pas cu pas”, președintele dezvăluie cum a trăit acel moment.

Ce făcea Klaus Iohannis la Revoluția din 1989

În prima sa carte publicată, ”Pas cu pas”, președintele Klaus Iohannis a dezvăluit ce făcea la Revoluția din 1989. Evenimentul istoric a izbucnit pe vremea când șeful statului avea 30 de ani și era profesor al Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu. Asemeni multor oameni, Klaus Iohannis a ieșit în stradă pentru a cere ”Libertate!”, informează libertatea.ro.

Președintele Klaus Iohannis a precizat în prima sa carte, că la Revoluția din 1989, Sibiul a fost foarte afectat. El a asistat la violența manifestată asupra românilor ieșiți în stradă, dar și la gloanțele care au început să fie trase în oameni.

„În 1989, am ieșit și eu în stradă, împreună cu toți ceilalți oameni care au urmat imediat semnalul dat la Timișoara. Sibiul a fost unul dintre orașele care au adus sacrificii foarte mari la Revoluție. A fost foarte multă violență pe străzi, foarte multă spaimă și foarte multă speranță. Am sperat să răsturnăm regimul, până când au început să șuiere gloanțele, și atunci a fost mai straniu. Au existat momente când ne-a fost teamă tuturor”, scria pe atunci candidatul PNL la președinție în prima sa carte, „Pas cu pas”, publicată în 2014.

Klaus Iohannis: ”Nu am fost un disident anticomunist”

Klaus Iohannis a mai scris în cartea sa de 216 pagini că nu poate să îi înțeleagă pe românii care îl regretă pe Nicolae Ceaușescu și că mereu a fost un anticomunist, la fel ca familia sa. De altfel, el mărturisește cum a stat la cozi, asemeni multor români.

”Nu am fost un disident anticomunist. Doar i-am urât, nu i-am putut suferi. Atât. Am stat și la cozi, n-aveam încotro, eram obligat s-o fac, la fel ca toată lumea în acele zile. Mi se pare trist că astăzi unii români îl regretă pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. Eu am fost un anticomunist în privat. Am fost împotriva comunismului ca individ, la nivel personal, la fel ca toată familia mea. Atunci nu aveai căi de a exprima aceste lucruri. Sunt un anticomunist convins și cred că Ceaușescu a fost unul dintre cei mai toxici români”, a mai scris Iohannis.

Klaus Iohannis a descris și atmosfera din decembrie 1989: oameni fără speranță, tineri care credeau în schimbare. Lipsa de speranță i se părea șefului statului ”dezolantă”.

Atmosfera generală mi s-a părut aspectul cel mai descurajant: oameni care nu prea mai aveau speranțe. Noi, tinerii, credeam că există șanse să se schimbe lucrurile cândva, însă oamenii mai în vârstă nu credeau că se mai poate lega ceva. Lipsa aceasta de speranță mi se părea dezolantă. Mulți spun că a fost bine pe vremea lui Ceaușescu pentru că toată lumea avea o casă și o locuință, deși toată lumea făcea bancuri la adresa lui”, a mai scris președintele în prima sa carte.

Pe coperta primei cărți a lui Klaus Iohannis scrie: ”Vă amintiți cum ne trezeam la 4 dimineața pentru două sticle de lapte? Sau că de multe ori nu aveam ce să punem pe masă? Se pare că am uitat, culmea!, tocmai aceste lucruri. A fost cea mai grea perioadă din istoria recentă a României”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *