Anunțul lui Florin Cîțu despre redeschiderea școlilor! Când se întorc elevii înapoi în bănci

Anunțul lui Florin Cîțu despre redeschiderea școlilor! Când se întorc elevii înapoi în bănci

După o lungă perioadă în care au făcut cursurile din fața calculatorului, elevii ar putea să se întoarcă în curând la școală! În urmă cu puțin timp Premierul, Florin Cîțu, a anunțat că decizia de întoarce în bănci se va lua pe data de 2 februarie!

Au trecut mai multe luni de când elevii au trebuit să se acomodeze cu un nou sistem de învățământ, cel la distanță și din fața calcualatorului, asta după ce pandemia de coronavirus nu a mai permis în niciun fel mersul la școală din cauza cazurilor de coroanvirus care au explodat în ultimul timp!

Anunțul lui Florin Cîțu despre redeschiderea școlilor!
Deși mulți dintre elevi, profesori, dar și părinți, au sperat că școala își va deschide porțile imediat cu începutul noului an calendaristic, iată că lucrurile nu au stat tocmai așa, iar elevii au fost anunțati că vor învăța tot de acasă, cel puțin până la finalul semestrului!

Acum, Klaus Iohannis a ținut să precizeze că dacă cazurile de coronavirus vor rămâne scăzute în următoarea perioadă elevii ar putea să se întoarcă în bănci începând cu data de 8 februarie!

Premierul României, Florin Cîțu, a declarat în urmă cu puțin timp că pe data de 2 februarie se va lua decizia în ceea ce privește revenirea elevilor la școli în mod fizic.

„Decizia se va lua pe 2 februarie. Şi noi ne uităm, zilnic primesc de la domnul Arafat statisticile şi analize şi în detaliu şi ne uităm exact să vedem cum evoluează pandemia. Este un alt lucru important pentru că noi toţi ne axăm acum pe campania de vaccinare, ceea ce e important să comunicăm, dar trebuie să nu uităm că, încă, în România există o pandemie şi la nivel global.”, a anunțat Florin Cîțu în urmă cu puțin timp!

Se vrea redeschiderea economiei!

Totodată, Premierul României a ținut să precizeze că începând cu data de 8 februarie, atunci când ar putea avea loc redeschiderea școlilor, se vrea ca și economia să fie redeschisă, după ce timp de aproape un an totul a fost ținut în loc din cauza pandemiei!

Florin Cîțu a mai declarat că în continuare oamenii trebuie să respecte toate măsurile de protecție și distanțare socială, astfel încât să scăpăm cât mai rapid de virusul care a dat toate viețile peste cap!

„Vreau să deschidem şcolile pe 8 februarie, este important să deschidem şcolile pe 8 februarie, aş vrea să deschid toată economia, nu numai şcolile, dar depindem, bineînţeles, de cum evoluează pandemia. Şi ca să deschidem şcolile, să deschidem economia, trebuie să ne vaccinăm şi trebuie să păstrăm aceste măsuri de restricţie, este simplu. Mască, dezinfectant şi să ne vaccinăm. Dacă facem aceste lucruri, veţi vedea că vom deschide economia cât mai curând”, a mai spus Florin Cîţu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *