Doliu în presă! Un cunoscut jurnalist român a murit chiar de ziua lui, la scurt timp după vaccinul anti-Covid

Doliu în presă! Un cunoscut jurnalist român a murit chiar de ziua lui, la scurt timp după vaccinul anti-Covid

Este vorba despre profesorul Gheorghe Dolinski, jurnalist cultural la cotidianul „Crai nou”. După ce și-a făcut vaccinul, i s-a făcut rău și a dcedat chiar de ziua lui, pe 6 februarie 2021, la vârsta de 76 de ani.

De-a lungul activității sale, profesorul a scris sute de articole în presa locală, iar pentru comunitatea din Arbore și-a adus o contribuție importantă prin scrierile sale. Trebuie amintite aici ”Arbore, străveche vatră de etnografie și folclor”, dar și ”Personalități arborene”. A fost pasionat de filatelie și a participat la mai multe expoziții naționale și internaționale, unde a primit peste 250 de premii în perioada 1990-2016, potrivit monitorulsv.

În cursul anului 2002 a fost desemnat ”cetățean de onoare” al comunei Arbore, pentru ca în 2004 să primească medalia ”Meritul cultural” în rang de cavaler din partea președintelui României.

Foștii colegi de la Societatea pentru Cultură și Literatură Română din Bucovina au transmis un ultim mesaj pentru cel care a condus destinele organizației în ultimii ani: ”Cu adâncă durere și profund regret, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina anunță trecerea la cele veșnice, după o scurtă și grea suferință, a celui care a fost profesor Gheorghe Dolinski, în vârstă de 76 de ani, intelectual de o deosebită valoare, cu o bogată și îndelungată carieră pedagogică, om de presă și televiziune, scriitor și publicist, președinte în exercițiu al societății noastre. Îi vom păstra o vie și neștearsă amintire. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Asistentă de la Marius Nasta, moartă la scurt timp după vaccin

Nu este prima persoană care a murit la scurt timp de la vaccinul anti-Covid. O asistentă de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală a murit la scurt timp după ce s-a vaccinat anti-Covid cu a doua doză. Evenimentul trist s-a petrecut în urmă cu opt zile, iar informația a fost confirmată și de managerul unității medicale.

Asistenta avea 55 de ani și a murit la doar câteva zile după doza de rapel. Informația a fost confirmată și de managerul Spitalului Marius Nasta.

Nu era cunoscută cu probleme de sănătate. Era asistentă care a lucrat la secția de Terapie Intensivă. Reprezentanții spitalului au spus că certificatul medico-legal nu a fost încă obținut de instituție pentru a se stabili exact dacă a murit din cauza vaccinului sau din cauza altor probleme de sănătate. Pe surse, însă, pe certificatul de deces e specificat că nu se cunoaște cauza decesului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *