Reguli noi la intrarea în România. Cu câte zile înainte trebuie efectuat testul COVID

Reguli noi la intrarea în România. Cu câte zile înainte trebuie efectuat testul COVID

Reguli noi la intrarea în România. Prin urmare, de sâmbătă, începând cu ora 00:00, intră în vigoare măsurile prevăzute de hotărârea numărul 9 din 2010 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Hotărârea schimbă regulile privind testul COVID pe care românii trebuie să îl prezinte în momentul în care se întorc din țară.

Conform hotărârii CNSU, dacă persoanele se întorc în țară cu avionul, trenul sau autocarul, aceștia pot prezenta un test PCR făcut cu 72 de ore înaintea îmbarcării, nu înaintea întrării în țară, așa cum se stabilise anterior.

Reguli noi la intrarea în România. Testul COVID nu va mai fi obligatoriu. Cei care îl prezintă vor sta în carantină timp de 10 zece, iar cei care nu îl prezintă vor sta în carantină timp de 14 zile. În acest ultim caz, există o excepție, care se aplică în cazul în care persoanele vin din Marea Britanie. Pentru acestea, testul Covid-19 este obligatoriu iar carantina, de 14 zile.

Măsuri din hotărârea CNSU:

La intrarea in Romania, pentru persoanele care sosesc din tarile/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat prevazute la art.

(1) si prezinta un document ce atesta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore inaintea imbarcarii (pentru cei care calatoresc cu mijloace de transport in comun) sau intrarii pe teritoriul national (pentru cei care calatoresc cu mijloace proprii), se instituie masura carantinei la domiciliu sau la locatia declarata pentru o perioada de 10 zile.

(2) Copiii cu varsta mai mica sau egala de 3 (trei) ani, care sosesc in tara impreuna cu persoanele prevazute la alin. 1, intra in carantina pentru o perioada similara cu a acestora si sunt exceptati de la obligatia prezentarii unui document care sa ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2.

(3) Rezultatul negativ al testului RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 prevazut la alin. (1) este prezentat sub forma unui document (in limba oficiala a statului respectiv si in limba engleza), in format letric sau electronic, eliberat de laboratoare autorizate, si va contine inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care a fost efectuat testul.

(4) Pentru persoanele sosite din tarile/zonele/teritoriile prevazute la alin. (1) si care nu prezinta la intrarea in tara un document care sa ateste rezultatul negativ al unui test
RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2, se instituie masura carantinei la domiciliu sau la locatia declarata pentru o perioada de 14 zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *