mgid.com, 198141, DIRECT, d4c29acad76ce94f Încă o taxă pentru români. Se lasă cu o nouă gaură în buzunare – Stirile zilei
Încă o taxă pentru români. Se lasă cu o nouă gaură în buzunare

Încă o taxă pentru români. Se lasă cu o nouă gaură în buzunare

O nouă taxă pentru români. Alte 24 de state membre ale UE au adoptat o atfel de taxă, cărora li s-ar putea alătura și România.

O nouă taxă pentru români

O nouă taxă pentru români. Aceasta ar putea fi implementată curând, iar prin această taxă România s-ar alătura altor 24 de state membre ale UE, care deja au pus-o în aplicare, informează playtech.ro.

Mai exact, este vorba despre o taxă de poluare pentru emisiile de dioxid de carbon, percepută, așadar, pentru șoferi. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a precizat că, în momentul de față nu există la noi în țară o astfel de taxă. Ministrul a explicat că s-a încercat de mai multe ori introducerea ei, dar nu s-a putu din cauza unor nereguli juridice.

„Dacă va exista o nouă taxă, va fi implementată în felul următor. Va fi discutată cu Comisia Europeană şi vom strânge toate know-how-urile şi toate exemplele pozitive din Uniunea Europeană, astfel încât să nu mai ajungem în situaţia de a avea o taxă ilegală. În Europa există trei ţări care nu au nicio intervenţie pe această problemă, restul de 24 au fel de fel de sisteme în implementare. România trebuie să decidă dacă vrea să facă parte din grupul ţărilor care nu au nicio taxă, sau din grupul de 24 unde se încearcă prin diverse să taxeze poluarea”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului.

Nu s-a luat încă o decizie asupra taxei auto

Totodată, Tanczos Barna a spus și că noua taxă auto nu se știe când va putea fi introdusă, deoarece mai trebuie purtate discuții cu producătorii și comercianții auto, pentru a nu bulversa piața din acest domeniu.

„Dacă astăzi eu v-aş spune că introduc o anumită taxă, aş face greşeala pe care au făcut-o ceilalţi minştri, care au introdus o taxă, s-a pierdut la Curtea Europeană de Justiţie şi s-au dat banii înapoi. Dacă va exista o taxă pe mediu, naţională sau locală, trebuie să fie sigură din punct de vedere juridic şi să aibă efecte suficiente.Vom demara discuţii inclusiv cu producătorii auto, inclusiv cu comercianţii auto, pentru că nu putem să bulversăm piaţa, dar România trebuie să decida, da sau nu”a explicat ministrul Mediului.

Iar dacă va fi implentată în 2021 noua taxă, ea va fi sub mai multe variante.

„Variantele posibile sunt: impozit local diferenţiat, rovignietă, emisiile stabilite de producătorul auto în funcţie de motor. Măsura trebuie să ducă la reducerea poluării. Obiectivul este scăparea de infrigement şi reducerea poluării în marile oraşe. În acest an vom avea consultare publică, discuţii cu Comisia Europeană pentru legislaţie şi prezentarea unor variante Guvernului”, a conchis acesta.

Ce părere au analiștii economici despre noua taxă?

Analiștii economici sunt de părere că noua taxă auto este necesară, deoarece va încuraja utilizarea și cumpărarea mașinilor electrice, în contextul în care sunt mulți șoferi cu autoturisme second-hand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *