A murit o mare actriță a lumii. Doliu în cinematografie

Este vorba despre actriță egipteană Soheir Al Bably. Aceasta a murit duminică, 21 noiembrie, la vârsta de 84 de ani, după ce și-a petrecut ultimele zile din viață într-un spital din Egipt.

Lumea filmului a suferit o nouă tragedie! O actriță celebră a murit la vârsta de 84 de ani

Ginerele lui Soheir Al Bably a informat că vedeta și-a petrecut ultimele zile din viață într-un spital din Egipt. Aceasta se afla la terapie intensivă, după ce a intrat în comă diabetică, potrivit informațiilor transmise de thenationalnews.com

Astfel, fanii și colegii cunoscutei actriței au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, la scurt timp după ce s-a aflat de tragicul eveniment.

Actorul egiptean Mahmoud El-Bezzawy a spus într-o postare realizată pe Twitter că Al Bably a avut un rol important în drama și comedia egipteană.

„Îi spun ‘La revedere’ celei care m-a făcut să mă îndrăgostesc de teatru. La revedere, regină a comediei”, a fost mesajul postat pe Twitter de către regizorul Batoul Arafa.

A jucat în zeci de filme și piese de teatru

Născută în 1937, Soheir Al Bably a arătat că are talent la actorie și la muzică încă din copilărie. Aceasta a fost sfătuită de tatăl ei să se înscrie la Institutul Superior de Arte Dramatice, precum și la Institutului de Muzică.

În cariera sa, vedeta a jucat în zeci de filme și piese de teatru. În 1997, Soheir Al Bably a anunțat că se retrage din actorie, dar după nouă ani a revenit asupra deciziei și a jucat în serialul „Qalb Habiba” (n.r. „Inima unui iubit”).

Al Bably a fost căsătorită de cinci ori. Primul ei soț a fost Mahmoud Al Naqouri, cu care a avut o fiică, pe Niveen. De asemenea, actrița a mai fost măritată cu cântărețul Munir Murad, precum și cu oamenii de afaceri Ashraf Al Sirjani și Mahmoud Ghoneim. Ultimul soț al vedetei a fost actorul egiptean Ahmed Khalil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *