Vaccinul Johnson poate fi utilizat pentru doza de rapel, la cel puțin două luni de la prima doză

Agenția Europeană a Medicamentului recomandă utilizarea vaccinului anti-COVID produs de Johnson & Johnson pentru doza de rapel.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat miercuri că vaccinul Janssen, produs de Johnson & Johnson, poate fi utilizat pentru dozele de rapel la cel puțin două luni de la prima doză.

Recomandarea vizează doar persoanele de peste 18 ani.

”Recomandarea apare ca urmare a dovezilor potrivit cărora o doză de vaccin Janssen administrată adulților la două luni după prima doză a antrenat o creștere a anticorpilor împotriva SARS CoV-2”, a anunțat EMA.

Este vorba despre cel de al treilea vaccin, după Pfizer/BioNTech și Moderna, care este aprobat în Europa pentru utilizarea la efectuarea rapelului în cazul adulților.

Leave a Reply

Your email address will not be published.