NATO anunță că trimite mai multe nave și avioane de luptă în Europa de Est pentru a-și întări apărarea

NATO anunță că își va suplimenta forțele în Europa de Est cu mai multe nave și avioane de luptă. Anunțul Alianței vine în condițiile în care Rusia refuză să renunțe la activitatea amenințătoare în apropierea granițelor Ucrainei.

„În ultimele zile, un număr de Aliați au făcut anunțuri cu privire la desfășurările noastre prezente și viitoare – Danemarca trimite o fregată în Marea Baltică și urmează să desfășoare patru avioane de luptă F-16 în Lituania ca formă de sprijin pentru misiunea mai veche a NATO din regiune.

Spania trimite nave care se vor alătura forțelor navale NATO și ia în considerare desfășurarea de avioane de luptă în Bulgaria.

Franța și-a exprimat disponibilitatea de a trimite trupe sub comandă NATO în România.

Țările de Jos vor trimite două avioane de luptă F-35 în Bulgaria, începând din aprilie, pentru a susține activitatea de control aerian a NATO din regiune.

Statele Unite au spus, de asemenea, în mod clar, că iau înconsiderarea accentuarea prezenței militare în partea estică a Alianței”, se arată în mesajul transmis de Alianța Nord-Atlantică.

„Salut contribuțiile adiționale ale Aliaților la forțele NATO. NATO va continua să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și apărarea tuturor Aliaților, inclusiv prin consolidarea părții estice a Alianței. Vom răspunde mereu oricărei deteriorări a securității noastre, inclusiv prin consolidarea apărării noastre colective”, a spus secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

„NATO este o alianță defensivă. Ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia în 2014, NATO și-a accentuat prezența în partea estică a Alianței, inclusiv cu grupuri de luptă multinaționale în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. Aceste unități, conduse de Regatul Unit, Canada, Germania și Statele Unite, sunt multinaționale și pregătite de luptă.

Prezența lor face clar că un atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac asupra întregii Alianțe. Înainte de 2014, nu au existat forțe ale NATO în partea estică a Alianței”, se mai arată în mesajul NATO.

Situația conflictului din Ucraina, tot mai îngrijorătoare

Evoluția din ultimele săptămâni a situației conflictului din Ucraina nu arată că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. La granița Ucrainei se află, în prezent, 127.000 de militari ruși, iar Rusia își menține poziția intransigentă cerând din partea SUA și Occidentului să-i accepte condițiile și garanțiile de securitate, despre care NATO și Occidentul susțin că sunt „inacceptabile”.

Din 2014, în estul Ucrainei are loc un război între forţele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi al căror sprijin militar şi financiar este considerat a fi venit direct de la Kremlin.

Ţările NATO au trimis deja arme şi tehnică militară Ucrainei, în special sisteme antitanc de ultimă generaţie. Recent, secretarul de stat american a ameninţat direct Kremlinul că, dacă un militar rus pune piciorul în Ucraina, acest lucru va declanşa un răspuns sever din partea SUA.

În acest context, SUA și Marea Britanie au anunțat retragerea unei părți a personalului diplomatic de la ambasadele lor de la Kiev.

Ucraina a catalogat decizia Washingtonului de a rechema familiile diplomaţilor săi în post la Kiev drept „prematură” şi „excesivă” pe fondul temerilor asupra unei invazii ruse.

Bill Gates a dat lovitura! Este ireal ce s-a întâmplat în plină pandemie de Covid-19

Pandemia de Covid-19 s-a dovedit a fi mană cerească pentru cei mai bogați oameni ai planetei. Coronavirusul le-a sporit averile și i-a ajutat să devină și mai bogați!

Bill Gates a dat lovitura! Este ireal ce s-a întâmplat în plină pandemie de Covid-19. Cei mai bogați zece oameni din lume și-au dublat averea la 1,5 miliarde de dolari, ca urmare a creșterii prețurilor acțiunilor și proprietăților, scrie The Guardian.

Bill Gates a dat lovitura! Este ireal ce s-a întâmplat în plină pandemie de Covid-19

Conform revistei Forbes, cei mai bogați zece oameni din lume sunt șeful Tesla și SpaceX, Elon Musk, Jeff Bezos de la Amazon, fondatorii Google – Larry Page și Sergey Brin, Mark Zuckerberg de la Facebook, foștii directori executivi Microsoft, Bill Gates și Steve Ballmer, fostul CEO Oracle, Larry Ellison, investitorul american Warren Buffet și șeful grupului francez LVMH, Bernard Arnault.

De asemenea, cel mai recent raport al organizaţiei Oxfam arată că decalajul dintre bogați și săraci a crescut! Oxfam, o confederație de organizații caritabile care se concentrează pe atenuarea sărăciei globale, susține că averea celor mai bogați zece oameni ai planetei a crescut de la 700 de miliarde de dolari la 1,5 miliarde de dolari, cu o rată medie de 1,3 miliarde de dolari pe zi. Astfel, averea miliardarilor a crescut mai mult în timpul pandemiei decât în ​​ultimii 14 ani, când economia mondială a suferit cea mai gravă recesiune, după Marea Criză Economică din 1929.

Pe de altă parte, pandemia a aruncat 160 de milioane de oameni în sărăcie, a adăugat organizația, subliniind că minoritățile etnice non-albe și femeile au suportat cel mai mari consecințe, pe măsură ce inegalitatea a crescut. De asemenea, Oxfam estimează că, până în anul 2030, 3,3 miliarde de oameni vor trăi cu mai puţin de 5,50 dolari pe zi.

America trimite o undă de șoc la nivel mondial! Decizia luată în miez de noapte. Se întâmplă chiar lângă România

Un înalt oficial al Departamentului de Stat din Statele Unite a confirmat că s-a luat această decizie pentru siguranța cetățenilor americani și nu reprezintă o diminuare a sprijinului față de Ucraina. Acesta a punctat că gradul de risc este ridicat în această țară și o invazie a Rusiei poate avea loc în orice moment.

Departamentul de Stat a dispus ca familiile angajaţilor de la Ambasada SUA la Kiev să părăsească Ucraina, a anunţat un înalt oficial al Departamentului. De asemenea, şi cetăţenilor americani aflaţi în Ucraina li s-a transmis să ia în calcul plecarea.

„Am autorizat plecarea unora dintre angajaţii de la Ambasada din Kiev şi am dispus ca toţi membrii familiilor angajaţilor să plece”, a declarat într-un briefing de presă, un înalt oficial al Departamentului de Stat.

Grad de risc ridicat în Ucraina

De asemenea, gradul de risc pentru călătoriile în Ucraina este 4 din cauza „ameninţării crescute privind o acţiune militară rusească”. Gradul de risc era oricum la nivelul 4 – Nu călătoriţi, din cauza COVID-19, a adăugat el.

Conform oficialului, aceste decizii au fost luate ca urmare a numeroaselor avertismente privind eforturile continue ale Rusiei de a destabiliza ţara şi de a submina securitatea cetăţenilor ucraineni şi a celor care au rezidenţă sau vizitează Ucraina.

„Nu avem prioritate mai mare decât siguranţa şi securitatea cetăţenilor americani şi aceasta include şi personalul Guvernului american şi familiile acestuia”, a precizat el.

„De ce am luat această decizie? Considerăm că o invazie rusească este iminentă? Aşa cum a declarat preşedintele Biden, o acţiune militară a Rusiei poate avea loc în orice moment”, a adăugat oficialul.

Americanilor le-a fost recomandat să părăsească țara

El a recomandat ca cetăţenii americani aflaţi în prezent în Ucraina să părăsească ţara cu mijloace proprii sau cu zboruri comerciale.

„Continuăm să urmăm calea democraţiei. Dar dacă Rusia optează pentru escaladarea situaţiei, atunci condiţiile de securitate, în special de-a lungul graniţelor Ucrainei, în Crimeea ocupată de Rusia şi în estul Ucrainei controlat de Rusia, sunt imprevizibile şi se pot deteriora rapid. Luăm aceste măsuri din cauza acţiunilor agresive ale Rusiei faţă de Ucraina”, a precizat oficialul.

Totodată, el a subliniat că măsurile au fost luate pentru siguranţa cetăţenilor americani, ceea ce nu înseamnă o diminuare a sprijinului pentru Ucraina.

Ambasada SUA la Kiev continuă să funcţioneze şi însărcinatul cu afaceri Kristina Kvien, rămâne la post.

Laurențiu Reghecampf și-a cerut scuze de la Anamaria Prodan, acum câteva luni: „Iartă-mă, ești îngerul meu. Am greșit”

laurențiu Reghecampf și-a cerut scuze de la Anamaria Prodan. Asta susține sexy-impresara că s-ar fi întâmplat acum câteva luni, cu scurt timp înainte ca antrenorul să plece cu iubita lui. Agentul FIFA i-ar mai fi oferit atunci o șansă, după ce ar fi aflat despre așa-zisele escapade amoroase ale lui Reghe, însă, după două zile, el ar fi părăsit-o pentru actuala parteneră.

Laurențiu Reghecampf și-a cerut scuze de la Anamaria Prodan, după ce, în trecut, sexy-impresara ar fi aflat despre așa-zisele infidelități ale lui. Conform spuselor ei, deși l-ar fi iertat atunci și i-ar mai fi acordat o șansă, antrenorul ar fi plecat cu actuala lui iubită, la două zile distanță.

Noi detalii ies la iveală despre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Ea a fost invitată recent în cadrul podcast-ului „La Mijloc’, găzduit de Codin Maticiuc, și a făcut mai multe dezvăluiri. Sexy-impresara a susținut că ar fi știut de mai mult timp de așa-zisele escapade amoroase ale antrenorului, însă ar fi fost hotărâtă să-l ierte, după ce el și-ar fi cerut iertare. La scurtă vreme după ce Reghe i-ar fi cerut scuze, însă, el ar fi decis să plece cu actuala lui iubită.

Anamaria Prodan a susținut cu tărie, în timpul emisiunii online, că Reghe i-ar fi cerut să se împace, înainte ca el să plece cu actuala iubită. Totodată, impresara a dat de înțeles că ar mai fi trecut peste escapadele lui Laurențiu Reghecampf. Acum, însă, ce ar fi deranjat-o și mai mult ar fi fost faptul că antrenorul ar fi extras bani din conturile familiei pentru a-i da femeii ce urmează să-l facă din nou tată anul acesta.

Anamaria Prodan a dat startul dezvăluirilor după ce un internaut a comentat: „Amantă fiind l-ai luat pe Reghe de la soție, iar o amantă ți l-a luat ție’. Sexy-impresara declară că atât pe ea, cât și pe actuala lui iubită, Laurențiu Reghecampf le-ar fi „dus cu zăhărelul’.

Sexy-impresara spune că a avut încredere în Reghe cum probabil ar fi avut și actuala lui iubită. Spune ea, în trecut, Anamaria prodan l-a crezut atunci când el îi spunea că nu mai are nicio treabă cu soția și că dorm separat.

„Eu l-am crezut pe Reghe cum probabil și … l-a crezut. Eu l-am crezut atunci că nu mai avea nicio treabă cu soția, că dormeau separat. El îi spunea acum la fel și ei (actuala iubită – n.r.) că divorțează de mine, că nu ne înțelegem. I-a spus că ne-am dus în America să divorțăm. Am fost și eu păcălită, logic’, a spus Anamaria Prodan în cadrul podcast-ului.

„Eu l-am crezut pe bărbatul meu până la…’

În continuare, Anamaria Prodan a susținut că l-ar fi crezut pe Laurențiu Reghecampf până în ultima clipă că ar fi încheiat relația cu actuala lui iubită. Conform spuselor ei, antrenorul chiar i-ar fi cerut să o ierte și să se împace, după ce ar fi călcat strâmb. Însă, la scurt timp după ce Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au făcut nunta de cristal, el ar fi decis să plece de acasă pentru a fi împreună cu femeia care îi va aduce un copil.

„Eu l-am crezut pe bărbatul meu până acum la nuntă (nunta de cristal – n.r), pe 1 iunie. Pe 1 iunie eu îl credeam când spunea că a terminat cu … . Că ea l-ar fi șantajat și așa mai departe.

Dacă omul a venit și mi-a spus: „Iartă-mă, ești îngerul meu, dacă nu erai tu eu nu eram, te rog iartă-mă! Am greșit, am găsit-o pe asta prin bar… Gata, hai să fim fericiți. Hai să trecem peste’, a continuat ea.

Ba mai mult, Anamaria Prodan spune că până și copiii ar fi știut de acea situație. Declară ea, înainte ca Reghe să plece, toată familia s-ar fi îmbrățișat, după ce el și-ar fi cerut iertare. Însă, la două zile distanță, antrenorul Universității Craiova ar fi plecat de acasă cu două ceasuri valoroase și le-ar fi vândut.

„Eu am chemat copiii și am stat toți într-o cameră și le-am zis: din acest moment, mami cu tati pleacă la drum împreună, cu voi alături. Am închis ușa asta de nenorociri și din acest moment dacă vă mai aud că puneți întrebări sau mai există … e belea mare cu mine!

Copiii au zis „da’, ne-am luat toți în brațe, Reghe ne-a strâns pe toți la piept. Și după două zile a plecat… cu două ceasuri, cele mai valoroase, și le-a vândut’, a mai transmis agentul FIFA.

Ce școli ar putea trece online de luni. Valul 5 al pandemiei a atins un vârf istoric

România a atins joi, 21 ianuarie, cel mai mare număr de noi infectări COVID-19 de la debutul pandemiei și până în prezent: 19.105 cazuri. Vârful valului 4, din octombrie 2021, a fost depășit, dar spre deosebire de acel moment presiunea pe spitale este mult mai mică.

Autoritățile au decis, printr-un ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, ca principalul criteriu al închiderii școlilor dintr-un județ să fie gradul de ocupare a paturilor cu pacienți COVID din spitale. Pragul impus pentru trecerea în online este 75% grad de ocupare- care este situația din momentulde față?

Un alt criteriu prin care unii elevi pot face școala online în contextul unui val pandemic fără precedent este numărul de infectări COVID-19 de la clasă. Astfel, clasele care au trei cazuri de COVID timp de șapte zile consecutive trec automat în online.Din data de 17 ianuarie, deschiderea școlilor și grădinițelor cu prezență fizică nu mai ține cont de rata de incidență a infectărilor din localitate și nici de rata de vaccinare a personalului din învățământ.  

Ce școli ar putea trece în online de săptămâna viitoare

Rata de ocupare a paturilor destinate pacienților diagnosticați cu COVID-19 la nivelul județelor variază între 5 și 41%, astfel încât școlile pot funcționa săptămâna viitoare cu prezență fizică, a anunțat Amalia Șerban, director general al direcției de asistență medicală, medicină de urgență și sănătate publică din Ministerul Sănătății, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță.

„În acest moment, România are aproximativ 25.000 de paturi de spital pentru pacienții COVID, din care aproximativ 7% paturi ATI. Rata de ocupare a paturilor la nivel național este de 22%, iar pe județe variază între 5 și 41%, astfel încât săptămâna viitoare școlile își vor putea continua activitatea”, a anunțat Amalia Șerban.

“Rata de ocupare a paturilor la nivel național este de 22%, iar pe județe variază între 5 și 41%, astfel încât săptămâna viitoare școlile își vor putea continua activitatea”, a anunțat Amalia Șerban.[Sursa foto: Facebook / Ministerul Sanatatii]

Joi a fost anunțat un număr record de cazuri noi de la începutul pandemiei, peste 19.000, dintre care 21%, respectiv un număr de 4.015 la copii și tineri de până la 19 ani.

„Astăzi, 19 ianuarie, ponderea copiilor internaţi cu afecţiuni COVID este practic aceeaşi- 8,6%. Precizăm că ponderea copiilor din totalul populaţiei României este de 17,6%. În concluzie, ponderea copiilor internaţi este mai puţin de jumătate în raport cu media naţională”, a precizat ministtul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Raed Arafat a fost întrebat joi dacă, având în vedere că varianta Omicron a coronavirusului este mai puțin periculoasă, România ar putea urma exemplul altor țări și să ridice restricțiile.

„Suntem precauți la acest moment. Încă nu cred că am ajuns la vârf, ca să știm care e impactul. (…) Nu se pune problema ridicării măsurilor, care în România sunt mult mai permisive decât în alte țări”, a afirmat Raed Arafat.

Urgență medicală la Survivor Romania. Andreea Tonciu a fost transportată de urgență la spital

În ultimul episod al show-ului Survivor România, vedeta de televiziune Andreea Tonciu a acuzat că se simte rău, ulterior fiind transportată de urgență la spital.

Vedeta showbiz-ului românesc a acuzat o stare de rău în timpul probelor din cadrul emisiunii Servisor Romania. Imediat după ce a comunicat starea de rău, Andreea Tonciu a fost preluată de un medic, care împreună cu Radu Niță au dus-o pe brațe la targă.

Faimoasa a fost întinsă, fără a avea putere să se miște sau să vorbească.

În cele din urmă, Andreea Tonciu a fost urcată în ambulanță și dusă de urgență la spital.

O nouă posibilă idilă în cadrul Survivor Romania

Pe partea cealaltă, se pare că sunt și concurenti care se simt destul de bine în Republica Dominicană. Laura Giurcanu și TJ Miles au devenit destul de apropiați de când sunt în cadrul competiției. Acest lucru se pare că a scos-o din sărite pe Andreea Tonciu, care i-a reproșat influenceriței că este lipsită de morală.

Andreea a făcut niște observații încriminatoare la adresa Laurei, amintindu-i că are un iubit acasă. Laura s-a simțit lezată de remarca făcută de brunetă, spunându-i că tot ce spune este o invenție și că nu are o altă relație cu TJ Miles în afară de una de prietenie.

Cei doi faimoși petrec tot mai mult timp împreună, iar acest lucru a fost observat în special de Otilia Bilionera și Andreea Tonciu.

Trebuie precizat faptul că Laura Giurcanu are acasă un iubit care o așteaptă, însă nu se știe ce părere are acesta văzând că blonda se apropie din ce în ce mai mult de un alt bărbat din cadrul competiției.

„Din moment ce eu am acasă bărbat sau soț, nu mi-aș permite să stau cu un alt bărbat trei ore în apă”, a spus Andreea Tonciu în ediția Survivor din 23 ianuarie, la PRO TV.

Insinuările Andreei au ajuns la urechile Laurei Giurcanu, care a luat foc. În toată această discuție a intervenit și Emil Rengle, care s-a certat la rândul său cu Andreea Tonciu.

Ordonanță ce urgență! Ce vrea Guvernul să facă în legătură cu facturile la gaze și energie

Proiectul Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece a fost pus în dezbatere publică, anunţă Ministerul Energiei.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă privind scăderea plafoanelor la energie şi gaz şi creşterea limitei de consum va fi aprobată săptămâna viitoare.

„Când dăm ordonanţa în cursul lunii ianuarie, practic şi vorbim de Ordonanţa care va fi aprobată săptămâna viitoare cu modificările, faptul că până la 30 iunie se fac regularizări la tot consumul în această perioadă, putem discuta inclusiv luna ianuarie, poate, de ce nu, dacă Ministerul Justiţiei ne permite să discutăm de plaja de consum şi în noiembrie şi în decembrie”, a spus Popescu, la sediul PNL, scrie Agerpres.

El a explicat motivul pentru care este nevoie de modificarea actului normativ adoptat în toamnă.

„Am spus că în ianuarie facem această evaluare şi vedem cum se încadrează consumul în această iarnă. Iernile diferă de la una la alta, poate fi mai frig într-o iarnă, datele statistice pot să difere de la iarnă la iarnă şi acum am făcut această ajustare. (…) În toamnă, în Parlament s-a votat şi s-a modificat Ordonanţa de Urgenţă care nu prevedea nici plafoane, nici multe plaje de consum, nu prevedea nici instituţii, deci practic a fost modificată complet, 100% în Parlament. Legea s-a aplicat, problema pe care am avut-o este că furnizorii nu au aplicat legea. (…) Măsura plafonării, aşa cum a fost făcută şi aşa cum este făcută acum, face o intervenţie în piaţă şi este benefică pentru români şi dacă considerăm că mai trebuie modificat ca să fie şi mai bine pentru români o vom face la fiecare evaluare. (…) În toată această perioadă vom merge mai departe şi vom face evaluare şi vedem ce măsuri vom lua după 1 aprilie”, a spus ministrul Energiei.

Ordonanță ce urgență!

Ministerul Energiei a publicat proiectul Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021/2022.

a) pentru clienţii casnici – acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, şi în valoare de cel mult 40% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;

(1) În vederea regularizării sumelor aferente schemei de sprijin, operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale au obligaţia ca, în perioada aprilie-iunie 2022, suplimentar faţă de citirile stabilite conform reglementărilor în vigoare, să efectueze citirea indexului contorului la clienţii casnici si sa transmita furnizorilor de energie electrică/gaze naturale datele de măsurare ale acestora, în vederea aplicării schemei de sprijin tuturor clienților casnici care se încadrează în limitele de consum prevăzute la art. 3 alin (1) lit a) și b).’’

Art. 61 (1) În perioada 1 februarie – 31 martie 2022 prețurile pentru energie electrică și gaze naturale se plafonează pentru clienții non-casnici, excepție fiind clienții non-casnici care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, cu modificarile si completarile ulterioare, după cum urmează:

a) preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh;

b) preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh.

(2) Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă preţul final facturat pentru clientul final, având incluse:

a) pentru energie electrică – componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi TVA;

b) pentru gaze naturale – componenta de preţ al gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, acciza, tariful de distribuţie, costurile de furnizare şi TVA. (3) Componenta de preţ al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) şi componenta de preţ al gazelor naturale prevăzută la alin. (1) lit. b) nu includ TVA.”

9. La articolul 7 se modifică alineatele (1) si (2) si vor avea următorul cuprins:

(1) Diferenţa între preţul mediu ponderat pentru contractele de achiziţii în derulare cu livrare în perioada de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând preţul gazelor naturale, în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 6, alin. (1) si la 6^1, alin. (1) va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziţie distinctă de cheltuieli bugetare.

(2) Diferenţa între preţul mediu ponderat pentru contractele de achiziţii în derulare cu livrare în perioada de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi plafonul maxim de 525 lei/MWh, reprezentând preţul energiei electrice active, în vederea acoperirii consumului clienţilor prevăzuţi la art. 6, alin. (1) si art. 6^1, alin. (1) va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziţie distinctă de cheltuieli bugetare.

Articolul II (1) Prevederile art. I intra in vigoare la data de 1 februarie 2022. (2) Începând cu data prevazuta la alin. (1), prevederile art.1 alin. (1) lit b), c), d), e) și f), alin (2) lit b), alin. (4) – (6)si anexa din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”, aprobată cu modificari si completari prin Legea nr. 259/2021, cu modificările şi completările ulterioare, își incetează aplicabilitatea.

(3) Începand cu 1 februarie 2022 clienţii casnici, beneficiari ai ajutoarelor financiare pentru consumatorul vulnerabil de energie, acordate în baza Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, în situaţia în care compensarea prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă este mai mare decât valoarea ajutorului acordat consumatorilor vulnerabili în baza prevederilor art. 7 şi 25 din Legea nr. 226/2021, beneficiază de compensaţia prevăzută la alin. (2) lit. a) calculată ca diferenţă dintre compensarea prevăzută la articolul 1, alineatul (2) lit a), şi nivelul ajutorului acordat pentru acelaşi client casnic în calitate de consumator vulnerabil. Compensarea consumatorului vulnerabil se realizează cu respectarea limitelor maxime de consum prevăzute la articolul 3, alin. (1)

Fiul unei actrițe celebre și-a pus capăt zilelor. Abia își sărbătorise ziua de naștere

Fiul unei actrițe celebre s-a sinucis la doar câteva zile după ce și-a sărbătorit ziua de naștere. Împlinise 26 de ani și se pare că era nefericit. Vestea morții sale s-a răspândit rapid în lumea filmului. Este o tragedie fără margini pentru familia actriței Regina King.

A murit fiul actriței Regina King. Tânărul și-a pus capăt zilelor

Alexander Junior împlinise recent 26 de ani, ocazie cu care familia și prietenii l-au sărbătorit cum se cuvine. În spatele zâmbetului său și al fericirii mimate se afla multă durere, se pare. Tânărul aflat în floarea vârstei a decis să încheie socotelile cu viața.

Mama sa și întreaga familie este devastată. Alexander era singurul copil al actriței Regina King, din căsnicia acesteia cu Ian Alexander Senior.

Actrița a transmis un mesaj emoționant către cei care așteptau o reacției din partea ei, după această tragedie.

Familia noastră este devastată în cel mai profund mod de pierderea lui Ian. Era o lumină atât de strălucitoare și îi păsa atât de mult de fericirea altora. Familia noastră își dorește respect în această perioadă intimă. Vă mulțumim!, a declarat Regina King pentru E!News.

regina king

Fiul unei actrițe celebre și-a pus capăt zilelor. Abia își sărbătorise ziua de naștere

Ce spunea Alexander Junior despre mama sa, actriță celebră

Regina King și unicul ei fiu, Alexander aveau o relație apropiată și erau, înainte de orice, prieteni. Într-un interviu mai vechi, băiatul spune că are o super-mamă, alături de care se simte foarte bine. El a ținut să precizeze la acea vreme, că mama lui lasă munca pe locul 2 doar pentru a-i dedica lui timpul ei atunci când are nevoie de ea.

Întotdeauna voi fi recunoscător să te pot vedea înfruntând viața și punându-ți amprenta. Cel mai grozav cadou pe care mi l-aș fi putut dori vreodată este să-mi fii mamă. Tot universul Marvel e nimic în comparație cu tine, tu ești un adevărat super erou. Te iubesc, mama! Azi și în fiecare zi! a transmis Alexander când mama lui a împlinit 50 de ani.

regina king

Fiul unei actrițe celebre și-a pus capăt zilelor. Abia își sărbătorise ziua de naștere

Regina King a fost cea mai mare susținătoare a carierei muzicale pe care o avea fiul ei. Era alături de el în orice moment, și spunea, ori de câte ori avea ocazia, că băiatul ei o face mai fericită decât oricine și orice.

Nu se cunosc motivele pentru care Alexander Junior a recurs la acest gest de a-și pune capăt zilelor. În aprilie 2021 tânărul și-a lansat single-ul de debut și avea multe planuri de viitor.

Ionuț a cumpărat 12 conserve de fasole de la un celebru supermarket din Iași.

Câțiva clienți ai unui celebru lanț de magazine au primit o țeapă de zile mari.

Aceștia au achiziționat mai multe conserve de fasole, însă ce au descoperit în ele i-a lăsat fără cuvinte.

Imagini cu produsul respectiv au fost publicate pe rețelele de socializare și au stârnit revolta internauților.

Un tânăr din Iași a făcut publică țeapa pe care a luat-o. Acesta a mers la magazin a cumpărat 12 conserve de fasole, le-a plătit și a mers acasă. Surpriza a venit atunci când a vrut să gătească fasolea. Tânărul a deschis prima conservă și a avut parte de o surpriză uriașă. În loc de fasole a găsit doar apă.

Acesta a deschis pe rând toate conservele și situația s-a repetat de fiecare dată. Se pare că a cumpărat 12 conserve pline cu apă.

„Iată ce am cumpărat din Kaufland, Podu de Piatră. Cutii de fasole doar cu apă. Eu nu am reușit să fac filmare, dar cineva care a pățit la fel a filmat și asta este dovada.

Nu am făcut plângere la OPC și nici nu am fost să cer banii. După ce am pozat și postat, am aruncat toate cutiile și, din păcate, cu tot cu bon. Ideea a fost să arăt ce am pățit eu. A costat 2,30 RON cutia, ori 12 bucăți. Preventiv, am vrut să mă asigur că nu o vor păți și alții”, a scris Ionuț Negru, pe grupul de Facebook „Ești din Iași Dacă”.

Conserve pline cu apă

Ionuț nu a fost singurul care a fost păcălit. Un alt internaut a semnalat aceeași problemă. A cumpărat conserve pline cu apă și nici urmă de fasole. Acesta a filmat tot și a încărcat video-ul pe YouTube. Clipul postat a fost urmărit de o mulțime de oameni și a stârnit numeroase reacții.

În urma celor întâmplate, reprezentanții magazinului au anunțat că au retras produsul de pe rafturile magazinelor și s-au angajat să returneze banii oamenilor păgubiți.

Familia bătrânei plecase acasă plângând, se chinuia și nu mai avea mult timp. Asistenta s-a strecurat înainte să plece în camera bolnavei și a făcut ceva care i-a distrus și pe medici. Camerele au înregistrat tot! Ce i-a făcut

Uneori pare că ziarele sunt pline în ultima vreme numai cu vești teribile, lucruri îngrozitoare se petrec peste tot în lume.

În fiecare zi ne trezim și suntem șocați de cât de urâți pot fi oamenii. Dar din când în când mai citim și lucruri minunate.

Tocmai de aceea ar trebui să acordăm poveștilor pozitive mai multă atenție. Aceasta este o astfel de poveste, una pe care Jeremiah Nichol a împărtășit-o bucuros cu întreaga lume.

Bunica lui Jeremiah zăcea într-un pat de spital și era aproape de sfârșitul vieții, iar el știa că nu mai are mult timp, în spital avea nevoie de cineva pentru orice mic efort.

Isabelle, de exemplu, este una dintre asistentele care au ajutat-o pe femeie. Ea este genul de asistentă care merge dincolo de obligațiile de serviciu, iar Jeremiah vrea ca toată lumea să afle ce a făcut ea pentru bunica lui.

Când Isabelle a aflat că Helen, bunica lui, nu mai avea mult timp, s-a strecurat în camera bătrânei în ziua ei liberă și a făcut ceva uimitor.

Toți avem talentele noastre, dar asistenta aceasta este binecuvântată cu vocea unui înger. Isabelle a ținut-o de mână pe Helen și a întrebat-o dacă poate să îi cânte.

Din fericire momentul acesta special a fost surprins de camere, așa încât familia lui Helen nu va uita niciodată aceată clipă frumoasă în viața bunicii.

Pe când doctorii sunt considerați eroi fiindcă salvează vieți, asistentele au grijă de pacienți într-un cu totul alt mod. Isabelle are o inimă atât de mare încât chiar a venit să îi cânte lui Helen.

Priviți acest moment uimitor: