Ei sunt românii care vor primi bani în plus! Se dau tichete de masă gratis. Cum se poate intra în posesia lor

Mulți dintre pensionari ar putea primii în curând o veste bună. Este vorba despre tichete de masă gratuite, însă până acolo mai sunt de făcut câțiva pași. Proiectul de lege ce vizează acest lucru se află în parlament și are șanse destul de bune să fie votat. Cum ar putea intra pensionarii în posesia tichetelor de masă?

Pensionarii au mai beneficiat de astfel de tichete în urmă cu câțiva ani. Atunci, cei cu venituri mici au primit tichete de masă din partea statului, iar schema s-ar putea repeta. În prezent, aproximativ 4,5 milioane de români se află în această categorie. Aceștia ar putea beneficia de tichete de masă în valoare de 300 lei lunar.

Proiectul de lege care prevede acest lucru se află în parlament și urmează să fie votat. Valoarea unui tichet de masă pentru pensionari, conform legii, este acum de 15,09 lei. Însă cei care vor primii aceste tichete ar trebui să renunțe la alte facilități.

„Astfel, în cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum și de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Tichete de masă pentru pensionari
Dacă proiectul de lege o să fie aprobat se va publica în Monitorul Oficial și va intra în vigoare. Printre beneficiari se vor număra pensionarii aflați în evidența Casei Naționale de Pensii Publice și a Caselor Sectoriale de Pensii.

„De acestea (tichetele de masă) vor beneficia aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflați în evidența Casei Naționale de Pensii Publice, precum și cei aflați în evidența Caselor Sectoriale de Pensii”, a precizat deputatul Ștefan Alexandru Băișeanu, unul dintre inițiatorii proiectului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.