Lupta continuă în Ucraina și rușii nu au de gând să se retragă. Numeroase bombardamente au avut loc și azi, în a cincea zi de război, chiar în timp ce oficialii discută despre negocieri. Unii dintre tinerii din armata rusă s-au predat deja și sunt hotărâți să nu mai lupte împotriva Ucrainei, ci să meargă acasă, la familie.

Armata rusă se divizează

Luptele continuă în Ucraina și armata rusă nu dă semne că se va retrage curând. Chiar dacă au loc negocieri, Puțin nu renunță până nu obține ceea ce își dorește. Cu toate acestea, trupele sale sunt tot mai dezmembrate și situația este tot mai dificilă.

VEZI ȘI 👉  Teo Trandafir, confesiuni despre fiica ei, Maia: „Dacă vede bullying nu stă și se uită”

Tineri militari au fost capturați de către ucraineni și au făcut mărturisiri dureroase. Mulți dintre ei, tineri de aproximativ 20 de ani, au spus că au fost duși cu forța la război și nu mai vor să ucidă oameni nevinovați. Aceștia le-au transmis celor de acasă că vor să scape din luptă și să se întoarcă la familii, pentru că s-au saturat de ceea ce se întâmplă fără voia lor.

Unul dintre soldații ruși a fost îngrijit de medicii ucraineni, după ce a fost rănit la cap. De multe ori în această luptă, vecinii noștri au dat dovadă de solidaritate și au trecut peste bariere.

VEZI ȘI 👉  Doliu la Hollywood! A murit o legendă a filmului, l-ai admirat în Boogie Nights, Modern Family şi Seinfeld 

„Am fost lovit la cap, iar medicii ucraineni mi-au dat ajutor. Mamă, ia-mă de aici! Omorâm civili care nu au făcut nimic rău”, a spus unul dintre soldați.

„Am fost trimis să lupt împotriva fraților din ordinul penal al președintelui nostru. Mamă, te rog, ia-mă acasă. Nu vreau să mai fiu aici”, a adăugat un alt soldat.

Soldații de pe Insula Şerpilor sunt în viață

Zilele trecute, la începutul războiului, se vorbea despre faptul că 13 militari ucraineni ar fi murit pe Insula Șerpilor, atunci când Rusia a atacat. Aceștia ar fi opus rezistență și nu s-ar fi predat, motiv pentru care ar fi fost uciși, urmând ca după război să fie decorați post-mortem drept eroi.

VEZI ȘI 👉  Cum își menține Minodora greutatea după ce a slăbit 40 de kilograme: “Mănânc de toate”

În realitate, cei 13 soldați de pe Insula Șerpilor au fost luați prizonieri. Anunțul oficial a fost făcut cu puțin timp în urmă, de către Forţele Navale din Ucraina, care au anunțat că aceștia sunt în viață și sunt așteptați înapoi în trupa lor, dar rușii refuză să îi elibereze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *