ANUNȚ OFICIAL. Încă o companie americană va construi reactoare nucleare în România. Anunțul premierului

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că a avut o întâlnire cu reprezentanți unei companii americane care vor să construiască în România o centrală nucleară cu ”capabilități modulare”.

Șeful Guvernului a precizat că această companie americană ar putea colabora cu Institutul de la Pitești, iar în aproximativ 2 ani să finalizeze ”un demonstrator”, care să arate primele rezultate.

Astăzi am avut, de asemenea, o întâlnire cu o companie americană interesată să dezvolte capabilități de producere a energiei, capabilități modulare de energie nucleară. Ceea ce pot spune este că, după întâlnirea de aseară, în acest an la Complexul Energetic Oltenia ca într-un timp relativ scurt, mai precis în luna mai, să pună în funcțiune încă o turbină și astfel să adăugăm încă 300 de megawați.

Iar prin reluarea lucrărilor de finalizare a investiției de la Iernut, până la finele anului să avem, de asemenea, cel puțin 210 megawați în plus, ceea ce ne ajută foarte mult în toate demersurile noastre pentru a putea să producem energie cât mai multă.

După întâlnirea de astăzi dimineață există de asemenea o perspectivă ca în 2 ani de zile, împreună cu Institutul de la Pitești, această companie să poată să finalizeze un

demonstrator care ulterior va putea în funcție de rezultate să treacă la o producție mai mare, astfel încât să putem să sporim și să ajungem la acel obiectiv pe care ni l-am propus, și anume de independență energetică” – a declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, este vorba despre compania Last Energy, care este ”susținută de investitori implicați și în dezvoltarea proiectelor Space X”.

Last Energy dezvoltă soluții inovative pentru reactoarele nucleare modulare de mici dimensiuni (20 MWh putere instalată).

În acest sens, în colaborare cu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), urmează a fi realizat un proiect demonstrativ pe platforma de la Mioveni, proiect complementar cu investițiile deja anunțate de România în domeniul nuclear.

Ciucă le-a spus americanilor că în România există specialiști capabili să ajute la implementarea unui astfel de proiect, care poate contribui la realizarea obiectivului de atingere a independenței energetice.

La discuțiile cu reprezentații Last Energy au participat ministrul Energiei, Virgil Popescu, și Răzvan Nicolescu, membru în Bordul Institutului European pentru Tehnologie și Inovare.

Proiectul Last Energy nu este primul de acest fel în România

Proiectul Last Energy nu este primul de acest fel în România. Cei care s-au arătat primii interesați să construiască în România un reactor nuclear mic (SMR), primul de acest tip în țara noastră, sunt americanii de la NuScale Power.

În acest sens, Justin Friedman, care are funcția de consilier principal în cadrul Biroului pentru Securitate Internațională și Neproliferare al Departamentului de Stat al SUA, a venit în România pentru o serie de întâlniri cu reprezentanți ai

Guvernului și ai companiei Nuclearelectrica, pentru a stabili următorii pași în aplicarea planului de instalare în România a primelor reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, care să înlocuiască vechile centrale electrice care funcționează pe bază de cărbune.

Potrivit acestui plan, o primă unitate cu 6 module și cu o putere instalată de circa 460 mw ar urma să fie construită până în 2027, pentru a deveni operațională în 2028.

Leave a Reply

Your email address will not be published.