Joe Biden: Trebuie să prevenim Al Treilea Război Mondial

O confruntare directă între forţele americane şi ruse în conflictul din Ucraina trebuie evitată întrucât ar putea conduce

la un Al Treilea Război Mondial, a avertizat preşedintele Statelor Unite Joe Biden

Preşedintele SUA spune că NATO va apăra fiecare centimetru din teritoriul său, însă nu va duce un război împotriva Rusiei în Ucraina.

„Vreau să fiu clar: vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată puterea unui NATO unit şi galvanizat”, a scris Biden vineri pe Twitter.

„Nu vom duce un război împotriva Rusiei în Ucraina”

„Dar nu vom duce un război împotriva Rusiei în Ucraina”, a adăugat el.

„O confruntare directă între NATO şi Rusia este Al Treilea Război Mondial. Şi este ceva ce trebuie să ne străduim să prevenim”, a explicat preşedintele SUA.

La un eveniment al Partidului Democrat în Pennsylvania, Joe Biden a comentat de asemenea asupra dezbaterii despre o propusă predare de avioane de luptă către Ucraina.

„Ideea că vom trimite echipament ofensiv şi vom avea avioane şi tancuri şi trenuri care intră cu piloţi americani şi echipaje americane(…).

Nu vă amăgiţi, indiferent ce-aţi spune. Asta se numeşte Al Treilea Război Mondial”, a declarat preşedintele american.

Noi sancţiuni împotriva Rusiei

Președintele Joe Biden a anunțat vineri că SUA, națiunile industrializate G7 precum și statele UE vor revoca statutul comercial al Rusiei de „cea mai favorizată națiune” și totodată a spus că Statele Unite vor interzice importurile de alimente marine, vodcă și diamante.

Sancțiunile impuse din cauza invaziei din Ucraina vor livra „o altă lovitură zdrobitoare” Rusiei, a spus Biden, citat de Reuters. Președintele Vladimir Putin este un „agresor, agresorul”, a afirmat Biden, care a mai spus că trebuie să „plătească un preț”.

El a mai declarat că SUA vor adăuga noi nume la lista de oligarhi ruși care sunt sancționați și că vor interzice exporturile bunurilor de lux către Rusia.

„Acestea sunt cele mai recente măsuri pe care le luăm însă nu sunt ultimele”, a spus Biden.

Leave a Reply

Your email address will not be published.