Președintele Klaus Iohannis: “nu dorim să fim slabi și să putem fi atacați”. Șeful statului cere întăriri

Președintele Klaus Iohannis a făcut noi declarații de presă cu privire la poziția României în contextul războiului care se dă la granițele țării noastre. Șeful statului a anunțat că va solicita întărirea flancului NATO pe partea noastră, așa cum, spune Iohannis, trebuie întărită și partea nordică, în zona statelor baltice.

Klaus Iohannis: voi solicita întărirea Flancului NATO pe partea noastră

Iohannis a făcut declarații după întâlnirea cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu unde s-a discutat și despre integrarea acestei țări în Uniunea Europeană. Reamintim faptul că în cursul săptămânii trecute, Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republici Moldova la UE.

În cadrul întâlnirii cu Maia Sandu, care a avut loc la Chișinău, Klaus Iohannis a declarat că va solicita întărirea flancului NATO pe partea noastră, în contextul războiului de la granițele României. Iată o parte din declarația șefului statului:

Știm că din Marea Neagră a fost lansat atacul rusesc asupra părții sudice a Ucrainei. Flancul estic NATO trebuie întărit în mod echilibrat. Partea sudică, mai ales spre Marea Neagră, trebuie întărit la fel de serios ca și partea nordică a flancului, în zona statelor baltice. În concluzie, pentru a satisface aceste cerințe, voi solicita o prezență aliată suplimentară și întărită pe partea noastră a flancului estic, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele României: nu dorim să fim slabi și să putem fi atacați în partea vulnerabilă a Flancului estic

Klaus Iohannis a explicat motivul pentru care cere întărirea flancului NATO pe partea noastră, susținând că România nu dorește război cu nimeni. Precizăm faptul că în cursul săptămânii viitoare va avea loc Summit-ul extraordinar al NATO, unde Iohannis va face aceste solicitări.

Nu dorim război cu nimeni, dar nici nu dorim să fim slabi și să putem fi atacați în partea vulnerabilă a flancului estic, a declarat Klaus Iohannis.

Într-o altă declarație, șeful statului a spus că nu consideră că acest conflict se va extinde în țările NATO, însă vrea ca România să fie bine pregătită pentru orice situație, de aici și necesitatea consolidării flancului estic. Klaus Iohannis a spus că românii nu au motive de îngrijorare pentru că țara noastră este stat membru al Alianței Nord-Atlantice și este protejată

Leave a Reply

Your email address will not be published.