ATENȚIE, E INTERZIS ÎN TOATĂ ROMÂNIA! KLAUS IOHANNIS A PROMULGAT VINERI LEGEA

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi, 13 mai, decretul pentru modificarea și

completarea Legii nr. 205/2004. Nerespectarea prevederilor le poate aduce românilor închisoare de la șase luni până la șapte ani și amendă.

Klaus Iohannis a promulgat legea pentru majorarea limitelor speciale ale pedepselor și amenzilor pentru

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Noutatea inclusă în actul normativ este că zoofilia este considerată cruzime față de animale.

Poliția Română și Poliția Animalelor se vor ocupa de depistarea și pedepsirea persoanelor care comit

acte de cruzime asupra animalelor. Potrivit legii, infracțiuni care se vor pedepsi cu închisoare de la șase luni la trei ani sau amendă sunt:

a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri

necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;

b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;

c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

E lege! Pentru ce pot primi românii până la șapte ani de închisoare
Conform actului normativ, următoarele fapte sunt considerate și se vor depepsi cu închisoare între doi și șapte ani:

a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;

b) schingiuirea animalelor;

c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;

d) zoofilia.

După cum este menționat în lege, nu constituie fapte penale și nu vor fi pedepsite legal sterilizarea animalelor și rănirea sau uciderea unui animal, dacă este vorba despre legimimă apărare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.