Scandal în lumea muzicii populare!. Valentin Sanfira a făcut-o praf:

E scandal în muzica populară românească! Valentin Sanfira a jignit-o pe Margareta Clipa, dar avea apoi să fie pus la punct de cântăreața Daniela Ploia.
Valentin Sanfira s-a dezlănțuit la adresa colegei de breaslă. „Direct îți spun. Este un pic îmbârligătoare, ca să zic așa. E și interpretă și interpretează așa și îi place să povestească. Știi
cum e la țară? La țară nu era Facebook, se ducea Țața Floarea și zicea „auziți, s-a spânzurat găina lui
Leana în gard” și până în capătul satului s-a înțeles că s-a spânzurat Leana în gard. Duce vorba. I-am și zis-o în față. Au, nu toți, senzația că acolo s-a terminat totul… se cred Dumnezeii muzicii.
E plină de sine, se și vede. Cel mai rău și e nasol. Am mai multe. Doar trei trebuie să zic? Mai zic una. Asta cu fățărnicia, e prieten cu toată lumea”, a spus Valentin Sanfira într-o emisiune de televiziune, când i s-a cerut să spună trei lucruri despre artistă
Scandal în lumea muzicii populare! Daniela Ploia a luat atitudine
Imediat, atitudine a luat o altă cântăreață, Daniela Ploia. Aceasta l-a pus la punct pe Sanfira. ”N-ai cum să jignești o artistă de calibrul doamnei Margareta Clipa și Niculina Stoican…e prea sigur pe el.
El e pentru vârsta lui un artist bine cotat..dar experiența celor două doamne ale folclorului românesc o dobândește în timp odată cu trecerea anilor. Rușinică. Am avut o părere bună despre el. S-a schimbat
mult după căsătoria cu acea domnișoară care e frumoasă. În fine…m-a enervat că a jignit așa artiste. Urât”, a spus Daniela Ploia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *