Călin Georgescu, prins în flagrant de DIICOT într-un dosar cu prejudiciu de peste 1 milion de euro!

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost ridicat de procurorii DIICOT în dimineața zilei de 21 septembrie în cadrul unui dosar de înșelăciune. Operațiunea a avut loc în trafic, când acesta se îndrepta spre o sală de sport cu bazin. Ulterior, el a fost dus la domiciliul său din Mogoșoaia, unde au fost efectuate percheziții.

Procurorii au vizat doi cetățeni români și un cetățean italian, suspectați de constituirea unui grup infracțional. Anchetatorii au făcut descinderi și la proprietățile celorlalți suspecți, printre care Ionel Rusen și Ion Negoescu. Totodată, anchetatorii urmează să audieze și pe Cristela Georgescu în cadrul anchetei.

Grupul infracțional organizat, condus de un bărbat de 64 de ani, ar fi acționat atât pe teritoriul României, cât și în Marea Britanie, în scopul obținerii unor foloase financiare ilegale. Suspecții au convins mai multe persoane să depună garanții bănești sub pretextul accesării unor finanțări externe pentru dezvoltarea unor afaceri.

Conform DIICOT, liderul grupării le-a atribuit fiecărui membru roluri clare în schema frauduloasă. Membrii au promovat ideea unor credite bancare străine, folosindu-se de aparența unor succesuri economice așa-zise. În realitate, banii primiți drept garanții au fost deturnați, iar victimele induse în eroare.

În perioada septembrie 2021, membrii grupării au propus unei victime un credit de 6 milioane de euro, cerând garanții substanțiale în schimb. Aceasta a transferat peste 1 milion de euro pe conturile suspecților, iar mai apoi a mai fost convinsă să transfere o sumă suplimentară de 100.000 euro, sperând la o finanțare mărită.

Prejudiciul total al cauzei se ridică la mai mult de 1,1 milioane de euro. Ancheta se desfășoară la sediul DIICOT și sunt în curs comisii rogatorii în Italia, Elveția și Marea Britanie pentru extinderea cercetărilor internaționale.

Citește  A murit într-un azil de bătrâni! Marea actriță s-a stins din viață

În ianuarie 2024, omul de afaceri Răzvan Leu din Buzău a depus plângere la DIICOT, acuzându-l pe Călin Georgescu și pe alți complici că l-au înșelat cu peste un milion de euro. Leu susține că suma ar fi fost folosită în campania electorală a lui Georgescu. Există și dovezi sub forma unor ordine de plată transmise de Georgescu de pe telefonul personal.

Ion Negoescu, apropiat al lui Georgescu, s-ar fi întâlnit frecvent cu Leu chiar în sediul Senatului, unde era șef al serviciului de protecție a informațiilor clasificate. În acest timp, Georgescu i-ar fi propus lui Leu o afacere cu tranzacții de aur și l-a recomandat unui om de afaceri elvețian pentru obținerea unei linii de credit.

Pentru a obține finanțarea promisă, Răzvan Leu a făcut o garanție de 1,1 milioane de euro în 2022. Când banii întârziat să fie returnați, Georgescu i-a promis că îi va recupera după obținerea unor fonduri de la Autoritatea Electorală Permanentă. Însă, omul de afaceri nu a mai primit niciun ban, ceea ce l-a determinat să depună plângere penală împotriva celor implicați.

Anchetatorii îi acuză pe Georgescu, Ionel Rusen, Ion Negoescu și italianul Massimiliano Arena de formarea unui grup infracțional organizat și înșelăciune. Potrivit unor declarații din dosar, aceștia au indus în eroare victimele, prezentându-se ca oamenii potriviți pentru obținerea unor importante credite bancare, pe baza unor întâlniri desfășurate în România și în străinătate.

George Simion, liderul AUR, a reacționat dur după ridicarea lui Călin Georgescu, catalogând ancheta drept un abuz și afirmând că România se confruntă cu o stare asemănătoare dictaturii. El a atras atenția că oricine ar putea fi următorul vizat într-un astfel de demers. Mesajul său a fost postat pe rețelele sociale și a stârnit numeroase reacții publice.

Citește  Mihai Voropchievici, Horoscopul mayas. Ei sunt nativii nascuti sub o zodie protectoare

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *