Câștigători America Express 2023. Vezi cine a pus mâna pe marele trofeu. Cei doi concurenți au ajuns în finală și au câștigat premiul de 30 de mii de euro.

Drumul Aurului se apropie de final, după multe aventuri în America Express. Sezonul 5 a adus numeroase provocări celor 9 echipe concurente. Cu toții au trecut prin momente tensionante, dar cu siguranță au rămas cu o experiență unică în viațp, de care își vor aminti mereu.

Chiar dacă finala emisiunii America Express nu a fost difuzată încă, se pare că s-a aflat deja cine a câștigat premiul de 30 de mii de euro și trofeul, sezonul acesta.

Potrivit informatiilor publicate de pagina de instagram Viperele Vesele, câștigătorii trofeului America Express, sezonul 5, ar fi Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

VEZI ȘI 👉  Bărbatul a adus acasă un bebeluș străin, dar când soția s-a uitat în jos, a văzut ceva cutremurător și a început să plângă!

Cu toate acestea, este posibil ca cei doi sa fi ieșit de fapt pe locul … 2. De ce spunem asta? Din experienta sezoanelor anterioare, echipa care a ratat trofeul a fost cea aleasa sa realizeze o emisiune online cu invitați care sa comenteze fiecare episod. Mai mult, echipa pierzătoare a primit și mai multa expunere în cadrul trustului Intact.

În sezonul câștigat de Bontea și Fodor, Speak și Ștefania au ieșit pe locul 2 și au primit o emisiune de consolare. La fel s-a întâmplat și sezonul trecut cu Emi și Cuza.

Acum a venit rândul duo-ului Bordea-Cortea sa prezinte Podcastul cu invitați America Express. Mai mult, au primit și job-uri de jurati la iUmor. Sa fie toate acestea doar premii de consolare, iar finala sa fie câștigată de Cătălin și Doina?

VEZI ȘI 👉  Premierul Nicolae Ciucă: aprobăm un pachet de măsuri sociale! Anunț de ultimă oră pentru români

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *