Pentru familiile mai înstărite, curățenia tradițională de Paște este lăsată pe mâna firmelor specializate. Cererea a crescut cu 30%, chiar dacă şi preţurile sunt considerabil mai mari faţă de anul trecut.

Nu e timp de pierdut când lucrezi la o firmă de curăţenie, mai ales înainte de Paște, iar prețul pe care un client trebuie să îl plătească poate ajunge și la 1000 de lei.

„Avem cam cu 30% mai multe comenzi faţă de restul anului”, spune Diana Nazarov, manager firmă curățenie.

Anda din București a angajat, cu 1.000 lei, o firmă pentru a-i face curățenia de Paște
Iar printre aceste comenzi se află și cea a Andei, o femeie de afaceri, dar și mamă.

VEZI ȘI 👉  IMAGINI DE LA NUNTA LUI BURSUCU. DANSATORUL ȘI ANDREEA SUNT, OFICIAL, SOȚ ȘI SOȚIE

A decis să-şi petreacă timpul liber într-un mod mai plăcut decât să cureţe casa cu patru camere, living, bucătărie şi trei băi.

„Era un maraton cu mine însămi, să termin absolut tot, să fac curăţenie peste tot, să mă pregătesc cu mâncarea, să pregătesc casa pentru musafiri.

Intram într-o trepidaţie care mă împiedica să mă bucur de sărbatori”, povesteşte Anda Vija, client.

Între timp, în casă s-a continuat curăţenia de Paşte.

Nimic nu a scăpat neșters.

„Curăţenia generală, geamuri, mobilier, băi, cap-coadă, uşi, lustre.

Cam tipul de curăţenie care nu se face… Ştii cum e curâţenia de sâmbătă? Cu aspirat, şters praful? Deci mai în detaliu”, adaugă Diana Nazarov, manager firmă curățenie.

VEZI ȘI 👉  Ce pensie are Maria Ciobanu, dupa o viata pe scena

„E nevoie de opt ore de muncă şi mai multe mâini dibace pentru ca o vila ca aceasta, de 170 mp, să devină lună şi bec. Curăţenia generală costă aproximativ 1.000 de lei, cu 20% faţă de anul trecut.

La o suprafaţă mai mică, firesc, şi costurile sunt mai mici. Un apartament cu două camere, de 50 – 60 mp, devine impecabil în schimbul a 400 de lei”, potrivit Observator.ro.

Cât costa anul trecut să chemi o firmă specializată
Anul trecut, costul curăţeniei generale varia între 6 lei şi 50 de bani pe metru pătrat şi 9 lei.

Acum, poate să ajungă şi la 11 lei metru pătrat.

VEZI ȘI 👉  Doamna Smith era sigură că soțul o înșală cu servitoarea, așa că s-a hotărât să-i întindă o cursa: i-a dat liber servitoarei în weekend, dar nu i-a spus soțului.

Dacă suprafaţa este mai mare, firmele oferă disconturi, dar şi bonusuri.

De exemplu, canapelele, fotoliile sau saltelele sunt spălate gratuit. Totuşi, sunt locuri din casă curăţate doar la cerere şi cu costuri suplimentare.

„Interioarele dulapurilor nu intră în curăţenia standard generală şi tacâmurile, vesela. Sunt obiecte mai intime”, mai spune Diana Nazarov, manager firmă curățenie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *