Camelia, sora lui Jador, stă cu sufletul la gură în ceea ce privește starea de sănătate a fratelui său, după ce acesta a recunoscut că, din nou, are probleme medicale, dar mult mai grave ca până acum.

Sora lui Jador, Camelia, a făcut primele declarații despre starea de sănătate a acestuia, după ce artistul s-a fotografiat de pe patul de spital, anunțând că nu va mai face muzică, pentru a-și prioritiza sănătatea.

Sora lui Jador, primele declarații despre starea de sănătate a acestuia
Jador a apărut, în mediul online, într-o ipostază care i-a îngrijorat pe fanii său. De pe patul de spital, cu perfuzia în mână, artistul le-a transmis internauților că nu se simte deloc bine și că speră ca Dumnezeu să îl țină în viață, anunțându-și, de asemenea, și retragerea din muzică.

VEZI ȘI 👉  Președintele Volodimir Zelenski a refuzat oferta americanilor de a-l evacua din Kiev

Sora manelistului, Camelia, a confirmat doar că acesta nu se simte bine, fără a da mai multe detalii, spunând că mai multe se vor afla chiar de la el, atunci când își va mai reveni. „Vă dați seama că sunt cu el cu peste tot, oriunde. O să vă spună el mai multe. Momentan, are o perioadă foarte grea, asta este tot ce pot să zic”, a spus aceasta pentru wowbiz.ro.

Jador și-a anunțat retragerea din muzică
De la finalul anului 2022 și până în prezent, Jador a ajuns, de mai multe ori, la spital.
Cu toate acestea, de fiecare dată, și-a revenit și a continuat să lanseze melodii și să participe la evenimentele la care a fost chemat.

VEZI ȘI 👉  Iulia Vântur, Înșelată?! „Salman Khan Are O Soție Secretă Și Doi Copii În India”

Spre dezamăgirea fanilor, problemele de sănătate ale acestuia pare că s-au agravat atât de mult, încât, pentru a se face bine și pentru a nu avea, din nou, greutăți, este nevoit să renunțe la muzică. În urma anunțului făcut, unii internauți l-au acuzat că minte, spunând că totul este doar o strategie de marketing, pentru a atrage atenția asupra sa.

„Va anunt cu părere de rău ca, cariera mea se încheie aici! 2023 Voi scoate piesele pe care le-am pregătit pentru voi anul acesta și care sunt deja pregătite ….pentru jadorasii mei! Ultima piesa va fi in luna Decembrie …. Împreuna cu managerul meu și toată echipa am deschis ca sănătatea mea e mai importantă!

VEZI ȘI 👉  Bianca Drăgușanu a fost curtată de Cristi Borcea: „O să se supere nevasta lui”

ANUL ASTA CÂT NE MAI RĂMÂNE SPER CA DUMNEZEU MA MA TINA IN VIAȚA ȘI SA MAI POT MERGE MĂCAR LA CÂTEVA CONCERTE! In cazul in care nu o sa mai fiu … va dau vouă fanilor mei muzica gratis! Va iubesc și sper sa nu va supere acest mesaj aveți grija de sănătatea voastra!”, a scris Jador, pe contul său de Instagram.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *