Se nasc noi controverse legate de vaccinul Pfizer, după ce un tânăr în vârstă de doar 26 de ani a murit după ce s-a vaccinat cu prima doză de ser. Acesta este al doilea caz similar din noua Zeelandă în urma imunizării cu serul produs de Pfizer.

Noua Zeelandă asociază moartea unui tânăr de 26 de ani cu Pfizer

Noi îngrijorări referitoare la vaccinul produs de Pfizer, după ce autoritățile din Noua Zeelandă au anunţat decesul unui tânăr de doar 26 de ani. Potrivit sursei citate, după ce s-a vaccinat cu prima doză de Pfizer, tânărul a făcut miocardită, o inflamaţie rară a muşchiului cardiac, scrie Reuters.

VEZI ȘI 👉  Amândouă erau amante

De menționat este faptul că nu este prima oară când Noua Zeelandă se află într-o astfel de situație. Decesul tânărului este al doilea după ce în luna august, autorităţile au raportat decesul unei femei care făcuse ambele doze.

Potrivit Consiliului independent pentru monitorizarea siguranţei vaccinurilor, având în vedere informațiile disponibile până acum, există posibilitatea ca miocardita să fie un efect advers al vaccinului.

„Ţinând cont de informaţiile disponibile în prezent, Consiliul consideră că miocardita a fost probabil cauzată de vaccinare la această persoană”, a indicat într-un comunicat Consiliul independent pentru monitorizarea siguranţei vaccinurilor.

În ceea ce privește șirul evenimentelor, potrivit sursei citate, bărbatul a murit la două săptămâni după administrarea primei doze. Totodată, se pare că acesta nu a solicitat sfaturi ori tratament de la medic pentru simptomele sale. Menționăm că miocardita, afecțiunea care poate fi declanșată de vaccin poate limita capacitatea inimii de a pompa sânge şi poate altera ritmul cardiac.

VEZI ȘI 👉  Un Tip Este Oprit Pentru Viteză:

Răspunsul oferit de Pfizer

Un purtător de cuvânt de la Pfizer a oferit o serie de declarații în acest context. Acesta susține că  societatea a luat la cunoştinţă decesul din Noua Zeelandă şi monitorizează toate informaţiile privind posibile “evenimente” adverse, dar continuă să creadă că raportul beneficii-riscuri pentru vaccinul său este unul pozitiv.

La rândul său, consiliul neozeelandez pentru siguranţa vaccinurilor devine îngrijorat în contextul în care cazul nu este singular. Mai exact, potrivit sursei citate, alți  doi oameni, între care un copil de 13 ani, au murit posibil din cauza miocarditei după ce au fost vaccinaţi.

În acest context, consiliul a indicat că mai are nevoie de detalii suplimentare înainte de a asocia moartea copilului cu vaccinarea. Referitor la celălalt deces, cel al unui sexagenar, sursa citată precizează că acesta nu a avut probabil legătură cu vaccinul.

VEZI ȘI 👉  Ce visezi când ai farmece făcute. Se spune că cei care cad victime vrăjilor au anumite vise

Astfel, în ciuda reacțiilor adverse și a deceselor înregistrate, potrivit Retuers, consiliul a subliniat faptul că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult riscurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *