Cum se mai simte Jean Paler după ce a stat internat trei luni în spital. Actorul a oferit noi detalii despre starea sa de sănătate.

Jean Paler trece prin momente tot mai grele după ce a stat internat trei luni în spital. Actorul în vârstă de 70 de ani este nemulțumit de cum l-au tratat medicii. Acum este externat, dar pe data de 28 noiembrie trebuie să revină pe patul de spital.

Jean Paler nu se simte în continuare bine după ce a stat trei luni în spital
Celebrul actor se plânge că medicii l-au trimis de la un spital la altul pe parcursul celor trei luni de internare. În momentul de față familia îi este alături și ia tratament acasă, pentru inimă, care de la o zi la alta pare să cedeze. Jean Paler are montate 9 stenturi la inimă și un fibrilator.

VEZI ȘI 👉  Bula si secretara

”Acum sunt acasă după trei luni de spitale. Am fost internat în cinci spitale iar ultimul a fost la Fundeni. Mai mult m-au plimbat decât m-au tratat doctorii. Pe 28 noiembrie, luna asta, urmează să mă internez iar.

Acum iau tratament, mi-au dat doctorii tratament și vor să vadă ce efect are. Acum trei săptămâni mi s-au mai pus la inimă încă două stenturi, a fost destul de grea operația. Acum am 9 stenturi și un fibrilator. M-am găsit să fac colecție de stenturi pentru că atunci când eram copil făceam colecție de timbre”, a declarat actorul pentru Click!

Jean Paler ia câte 18 pastile de inimă pe zi
Jean Paler a ajuns să ia, pe zi, 18 pastile de inimă. Le administrează cu grijă, la ore fixe, iar pe lângă tratament încearcă să evite orice situație tensionantă. Cu toate că starea de sănătate îi este fragilă, îndrăgitul actor a mai precizat și că și-ar dori să revină pe scena teatrului.

VEZI ȘI 👉  Un mosulet statea la o margine de padure si spargea alune

”Momentan, după externare, stau în pat, iau medicamente la ore fixe și încerc pe cât de mult posibil să evit stresul. Dimineața iau opt pastile, la prânz cinci pastile și seara tot cinci pastile. În total sunt 18 pastile pe care le iau pe zi.

Momentan, sunt în recuperare pentru că cele două stenturi sunt corpuri străine în organism și trebuie să se obișnuiască corpul cu ele”, a mai precizat actorul Jean Paler pentru sursa menționată anterior.

Jean Paler se simte uitat de prieteni
De altfel, Jean Paler se confruntă cu problemele cu inima de peste 10 ani. În 2012 chiar a suferit un preinfarct. Într-un interviu din 2022, actorul spunea că medicamentele îl costă 1400 de lei pe lună, iar pensia lui după o carieră îndelungată în actorie este de 840 de lei. Jean Paler mai spune și că se simte uitat de cei dragi.

 

VEZI ȘI 👉  Bula a imbatranit si a…

” (…) Sunt cardiac cronic, operat. Acum am şapte stenturi și un defribilator. Medicamentele mă costă 1.400 de lei pe lună. Am o pensie de 840 de lei, mi-e și rușine. M-au uitat toți, parcă nici nu exist (…)”, mărturisea actorul în emisiunea Teo Show.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *