Consiliul European s-a reunit aseară pentru a stabili un pachet de măsuri restrictive suplimentare pe care le vor impune Rusiei ca urmare a acțiunilor sale pe teritoriul Ucrainei. Președintele Klaus Iohannis a transmis românilor că se vor impune costuri masive și severe Rusiei. Iată mesajul integral al președintelui țării!

Klaus Iohannis: „Un pachet de măsuri restrictive suplimentare”

Președintele țării a anunțat că joi seară a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului European, în cadrul căreia liderii au convenit asupra unui nou set de măsuri restrictive pentru Rusia. „La reuniunea extraordinară a Consiliului European de aseară, am agreat un pachet de măsuri restrictive suplimentare, care va impune costuri masive și severe Rusiei pentru acțiunile sale împotriva Ucrainei. Susțin, totodată, pregătirea, în continuare, a unor sancțiuni individuale și economice suplimentare, care să vizeze și Belarus. Am pledat, la Bruxelles, pentru atenuarea impactului negativ al acțiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova și Georgiei, state partenere care resimt deja presiunea din partea Moscovei, accentuând importanța oferirii sprijinului financiar necesar pentru consolidarea rezilienței partenerilor. Ne confruntăm cu cea mai mare provocare din istoria recentă a Europei și este absolut necesară și pe mai departe coordonarea strânsă a reacțiilor și a abordărilor cu aliații euroatlantici, în special SUA și NATO.”, este mesajul postat de Klaus Iohannis, în urmă cu câteva momente.

VEZI ȘI 👉  DOI IUBITI SE CERTAU !

Președintele Ucrainei face apel către România

În urmă cu câteva momente, și președintele Ucrainei a lansat un nou apel către România, prin intermediul contului său de Twitter. El speră că țara noastră i se va alătura în lupta împotriva Rusiei.

Volodimir Zelenski spune că e nevoie ca Formatul București 9 (B9) (România, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia și Cehia), pentru a-i oferi Kievului asistență în apărare și pentru a impune sancțiuni mai drastice împotriva Rusiei. „Noi ne apărăm libertatea şi pământul. Dar avem nevoie de o asistenţă internaţională eficientă. Am discutat despre asta cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. M-am adresat către B9 în legătură cu asistenţa în apărare, sancţiuni şi presiuni asupra agresorului. Împreună trebuie să aşezăm Rusia la masa negocierilor“, a scris Zelenski într-un mesaj pe Twitter.

VEZI ȘI 👉  BANC | Un Șef Își Anunță Angajații: „Mi-Am Pierdut Portofelul Cu 500 De Lei În El. Ofer 100 De Lei Cui Îl Găsește!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *