Rusia închide spaţiul aerian pentru zboruri din 36 de țări, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Agenției Federale
de Transport Aerian.
„Ca răspuns la interdicția statelor europene, a fost introdusă o restricție privind operarea zborurilor de către
transportatorii aerieni din 36 de ţări. Zborurile din aceste țări pot fi efectuate cu un permis special eliberat de
Agenția Federală de Transport Aerian sau de Ministerul de Externe al Rusiei”, a transmis ministerul de la Moscova, într-un
comunicat. Ei au furnizat, de asemenea, o listă a statelor care au intrat sub interdicție, între care şi România:
Austria;
Albania;
Anguilla (teritoriu de peste mări al Marii Britanii);
Belgia;
Bulgaria;
Insulele Virgine Britanice;
Marea Britanie;
Ungaria;
Germania;
Gibraltar;
Grecia;
Danemarca;
Jersey;
Irlanda;
Islanda;
Spania;
Italia;
Canada;
Cipru;
Letonia;
Lituania;
Luxemburg;
Malta;
Olanda;
Norvegia;
Polonia;
Portugalia;
România;
Slovacia;
Slovenia;
Finlanda;
Franţa;
Croaţia;
Republica Cehă;
Suedia;
Estonia.
Pe 27 februarie, toate țările UE au introdus o interdicție privind traversarea spațiului aerian de către aeronavele rusești. Sancțiunile UE au fost impuse din cauza invadării Ucrainei, care a fost anunțată pe 24 februarie de președintele rus Vladimir Putin.