Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, după ce a vizitat tabăra de refugiaţi din vama Siret, că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o catastrofă umanitară şi a mulţumit românilor și organizațiilor care i-au ajutat pe refugiaţi din primele zile.
”Această situaţie, acest război neprovocat, pornit de Rusia împotriva Ucrainei, a generat o catastrofă umanitară care a făcut sute de mii de ucraineni să îşi abandoneze casele, şi mulţi dintre ei ajung şi la noi în România, unde sunt bine primiţi, a spus preşedintele, la vama Siret.
Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit tuturor românilor şi organizaţiilor care din prima oră au fost prezente în vămi şi i-au primi aşa cum se cuvine pe refugiaţi, potrivit News.ro
Ea a precizat că şi autoritățile şi-au făcut treaba şi ”într-un timp record au organizat taberele şi fluxurile din vămi”. ”Merită toată aprecierea”, a mai spus şeful statului.
Klaus Iohannis a spus despre refugiaţi că sunt într-o situaţie disperată, sunt ajutaţi cu transport, hrană, îmbrăcăminte, li se întocmesc actele.
”Este o situaţie pe care nu şi-a dorit-o niciun ucrainean şi niciun român dar noi suntem hotărâţi să facem faţă situaţiei”, a spus Klaus Iohannis, precizând că niciun ucrainean şi nicio ucraineancă nu vor fi refuzaţi la vămile din România.
”Noi credem că această catastrofă umanitară se va extinde, va fi nevoie de foarte multe ajutoare atât aici cât şi în Ucraina”, a spus şeful statului, arătând că la Suceava se înfiinţează un centru logistic, un hub, care va colecta ajutoare umanitare din toată Europa, toate organizaţiile şi va duce aceste ajutoare în Ucraina şi în Republica Moldova dacă va fi nevoie.
Continuarea pe Stirileprotv.ro