mare al inflației din România, și nu Guvernul sau Parlamentul.

Reacția sa vine după ce a fost întrebat de jurnaliști cum comentează anunțul făcut de guvernatorul BNR,

Mugur Isărescu, potrivit căruia, în iulie 2021, în România s-a înregistrat o creştere extrem de rapidă a preţurilor.

Iohannis a declarat că inflaţia este ‘doar un factor’ şi că are încredere că Guvernul a luat şi va lua în continuare ‘măsurile care se impun’, susținând că problema nu este românească, ci una globală.

În opinia președintelui Iohannis, ”vinovat este Putin”.

„Daţi-mi voie să răspund într-un cadru mai larg. Inflaţia e un factor şi am toată încrederea că Guvernul va lua măsurile care se impun. Dar haideţi să vedem de ce am ajuns aici, inflaţia, preţurile la energie, asta s-a întâmplat nu pentru că nu şi-a făcut cineva treaba. Vor fi aceste probleme în plan global. Toate acestea au o singură cauză şi ea e războiul lui …
Preluat de pe https://news-stiri.com

VEZI ȘI 👉  Cântăreață româncă a căzut de pe scenă în timpul spectacolului

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că Vladimir Putin este de vină pentru nivelul foarte

mare al inflației din România, și nu Guvernul sau Parlamentul.

Reacția sa vine după ce a fost întrebat de jurnaliști cum comentează anunțul făcut de guvernatorul BNR,

Mugur Isărescu, potrivit căruia, în iulie 2021, în România s-a înregistrat o creştere extrem de rapidă a preţurilor.

Iohannis a declarat că inflaţia este ‘doar un factor’ şi că are încredere că Guvernul a luat şi va lua în continuare ‘măsurile care se impun’, susținând că problema nu este românească, ci una globală.

În opinia președintelui Iohannis, ”vinovat este Putin”.

„Daţi-mi voie să răspund într-un cadru mai larg. Inflaţia e un factor şi am toată încrederea că Guvernul va lua măsurile care se impun. Dar haideţi să vedem de ce am ajuns aici, inflaţia, preţurile la energie, asta s-a întâmplat nu pentru că nu şi-a făcut cineva treaba. Vor fi aceste probleme în plan global. Toate acestea au o singură cauză şi ea e războiul lui …
Preluat de pe https://news-stiri.com

VEZI ȘI 👉  Cei plecați din țara, citiți cu mare atenție

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *