Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a fost prezentată și lăudată de către cotidianul francez de

succes L’Equipe (Echipa), după ce a fost subiectul unui material în care se prezenta pasiunea acesteia pentru baschet.

De pe parchet la Parchet

Coditian L’Equipe i-a prezentat cariera și pasiunea procurorului-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, miercuri, unde jurnalistul Christophe Larcher

a numit această trecere drept „de pe parchet la Parchet”, subliniind trecerea de pe terenul de joc, la Parchetul Uniunii Europene, în 2019.

„Acum recuperează miliardele de euro din fonduri europene, din TVA sau din diverse ajutoare luate fraudulos. Însă între 7 și 22 de ani a fost o baschetbalistă înverșunată.

VEZI ȘI 👉  Soția își bănuia soțul că o înșală, așa că a apelat la un truc genial! A aflat și cine era amanta

Marea ei realizare: o medalie de argint la Europeanul de cadete din 1989, când România s-a înclinat la limită (57-58) în fața Cehoslovaciei. Înaltă de 1,80 metri, pivotul Laura Codruța Lascu (numele ei de fată) avea 16 ani și juca la CSȘ Mediaș, campioana națională a categoriei.

Doamna Kovesi a reușit până acum să-și întăreasca reputația de ‘Doamnă de fier’, așa cum era numită în România”, se arată în materialul publicat de cotidianul francez.

„Baschetul este cel mai frumos sport. Eram foarte activă, foarte energică, baschetul m-a disciplinat, m-a învățat ce înseamnă dreptatea și cum nu trebuie niciodată să abandonezi”, a spus Kovesi, la SportED Talks.

VEZI ȘI 👉  Dan Diaconescu Revine Și-A Făcut Televiziune Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *