21 aprilie 1944 este, fără îndoială, cea mai neagră filă din istoria aviației de vânătoare române.

În această zi, în care în urmă cu 26 de ani cădea în luptă asul Primului Război Mondial, celebrul Manfred von Richthofen, „Baronul Roșu”, Aeronautica Regală Română pierdea într-o confruntare

cu aviația americană 11 piloți din Grupurile 1, 2 și 6 Vânătoare.

Alți zece aviatori au fost răniți și mai multe aparate IAR-80/81 au fost distruse sau grav avariate.

Această tragedie a fost posibilă din cauza faptului că în acea zi americanii au trimis pe

cerul României, pentru prima dată, cel mai bun avion de vânătoare al lor din timpul celui de-al

VEZI ȘI 👉  Șase zodii norocoase. Vor avea parte de succes pe tot parcursul vieții

Doilea Război Mondial: P-51 „Mustang”. „Indianul cu o singură pană”, așa cum aveau să-l

denumească piloții români, s-a dovedit a fi principalul pericol pentru avioanele IAR-80/81, care, depășite din punct de vedere al performanțelor tehnice, nu i-au putut face față.

Faptul că piloții români nu au fost avertizați din timp că bombardierele au venit însoțite de vânătoare a contribuit la dezastru, majoritatea dintre ei fiind doborâți prin surprindere.

Cât de mare a fost pierderea pentru Aeronautica Regală Română o dovedește și reacția generalului

Gheorghe Jienescu, subsecretarul de Stat al Aerului, care, primind raportul din 21 aprilie 1944, a scris pe el o rezoluție cutremurătoare:

„Dezastru! Continuând astfel, nici două atacuri și suntem desființați…”.

VEZI ȘI 👉  Din anul 1980, bărbatul din imagine trăiește în pădure, fără apă sau curent electric. Ce mănâncă și din ce face bani

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Ads Blocker Detected!!!

We have detected that you are using extensions to block ads. Please support us by disabling these ads blocker.

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock