Cazul „femeii toxice”: 23 de medici s-au îmbolnăvit grav după ce au încercat să salveze o pacientă de la moarte. Cazul acestei tinere este unic și printre cele mai misterioase din istoria medicinei, a stat la baza unui serial și a unei emisiuni televizate și există câteva teorii lansate despre ce ar putea fi vorba. Nimic concret, însă. Iată detalii.

Cazul „femeii toxice”: 23 de medici s-au îmbolnăvit grav după ce au încercat să salveze o pacientă de la moarte

Cazul Gloriei Ramírez, o tânără în vârstă de 31 de ani originară din Mexic, este cel al adevăratei „femei toxice”. La propriu.

În 1994, tânăra bolnavă de cancer de col uterin în fază terminală a ajuns la spital din cauza unei probleme respiratorii. Gloriei, care avea un ritm cardiac foarte ridicat și o tensiune arterială scăzută, i s-au administrat trei anxiolitice și apoi un antiaritmic pentru a-i calma bătăile inimii. În paralel, corpul ei a fost pompat cu aer printr-o vezică de cauciuc. Când Gloria a primit medicamentele, un luciu uleios îi acoperea corpul, iar cadrele medicale au simțit un miros puternic, asemănător cu cel de usturoi. O asistentă medicală a încercat să extragă sânge din brațul femeii și a simțit un miros asemănător amoniacului care ieșea din tub, a scris Pro TV. În sângele femeii pluteau particule mari.

VEZI ȘI 👉  Horoscop JOI, 9 martie 2023. Zodiile care au o putere incredibilă asupra celorlalți

Din cauza cocktailului puternic de mirosuri, trei medici au leșinat atunci din cauza presupusei intoxicații.

Gloria a murit câteva ore mai târziu, iar după aceea lucrurile au fost și mai ciudate. Spitalul General Riverside, unde a fost internată Gloria, a declarat stare de urgență internă. În urma mirosului toxic emanat de corpul Gloriei, medicii care au asistat-o au părăsit spitalul amețiți și sufereau mâncărimi. Corpul femeii părea să fie contaminat, potrivit sursei menționate mai sus.

O asistentă care a asistat-o pe Gloria a stat aproape două săptămâni la terapie intensivă din cauza acestui eveniment inexplicabil, potrivit lavanguardia.com. Ea s-a îmbolnăvit, de asemenea, de pancreatită și osteonecroză la genunchi, fiind nevoită să meargă în cârje o perioadă.

VEZI ȘI 👉  Horoscop 2023 cu Cristina Demetrescu. Care sunt previziunile pentru fiecare zodie

Alte persoane au dezvoltat simptome severe, precum pierderea cunoștinței, dificultăți de respirație și spasme musculare.

Cazul lui Ramirez, făcut public la nivel național, a fost unic în istoria medicinei. Chiar și la 30 de ani de la moartea femeii, evident, există mai multe întrebări decât răspunsuri. Acest caz a provocat una dintre cele mai mari investigații de medicină legală din Statele Unite.

Ceva mai târziu, s-a descoperit că Gloria luase un solvent numit Dimetil Sulfoxid, un remediu casnic pentru reducerea durerii. Persoanele care folosesc acest solvent susțin că are un miros asemănător cu cel de usturoi, ceea ce ar explica mirosul simțit de martori.

VEZI ȘI 👉  „Spune-mi numărul din poză și îți trimit 2.500 de euro!” Ce a pățit o prahoveancă după ce a primit acest mesaj pe Instagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *