Ministrul Sănătății a făcut precizări legate de refugiații ucraineni care au ajuns pe teritoriul țării noastre cu diferite
probleme de sănătate, boli care în România sunt eradicate. Alexandru Rafila a precizat că sunt investigate cazuri care pot
ridica suspiciune de poliomelită sau difterie. Potrivit spuselor sale, populația Ucrainei are o acoperire vaccinală inferioară statelor membre UE, deci și României.
Alexandru Rafila despre cazurile care pot ridica suspiciune de boli transmisibile
Ministrul Sănătății a fost întrebat dacă există pericolul apariției unor boli noi în țara noastră, în contextul fluxului
de refugiați ucrainieni care au ajuns în România de când a Rusia a invadat Ucraina. Alexandru Rafila a dezvăluit că la
acest moment există o preocupare în acest sens și că direcțiile de sănătate publică, mai ales cele din zona de frontieră, au fost avertizate să poată identifica acele cazuri care pot ridica suspiciuni de boli transmisibile.
Profesorul Rafila, reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății a explicat că acest pericol există odată cu
fenomenul migrator și a precizat că bolile transmisibile, inclusiv cele prevenibile prin vaccinare, nu au dispărut. Ministrul Sănătății a subliniat că singura boală care a dispărut este variola.
Sigur există o preocupare. Se lucrează la supravegherea posibilelor cazuri de paralizie care ar putea să fie legate de o
formă de poliomielită cu virus derivat din vaccin sau o formă de difterie. Poliomielita și difteria au dispărut de foarte
mulți ani din România, dar sigur că ne preocupă și toate direcțiile de sănătate publică, mai ales cele din zona de
frontieră, au fost avertizate încât să poată să identifice astfel de cazuri, a declarat ministrul Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.
Câți refugiați au intrat în România de la declanșarea războiului
În zorii zilei de 24 februarie, Vladimir Putin a declarat război statului ucrainian, anunțând că va începe o operațiune
militară în țara condusă de Volodimir Zelenski. De atunci mare parte dintre civilii ucrainieni și-au părăsit casele și au plecat spre mai multe state europene, dintre care și România. De la declanșarea acestei crize și până în prezent, ne-au trecut granița peste 400.000 de cetățeni ucrainieni.
Potrivit Poliției de Frontieră, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români pana la capacitate maximă.