Emisiunea „Visuri la cheie”, difuzată pe ProTv, se bucură de un real succes, prezentatorul emisiunii Dragoș Bucur este
considerat un înger păzitor al oamenilor sărmani, acesta construindu-le adevărate case, cu confort ultra modern.
Totul pare desprins din poveștile cu zâne, unde fiecare poveste are un final fericit. Din păcate, tot ce se întâmplă în
cadrul acestei emisiuni sunt doar scenarii SF, regii bine puse la punct.
Conform aflasitu.ro, o femeie din Slobozia a crezut că viața ei se va schimba în momentul în care Dragoș Bucur a venit la ea acasă. Povestea femeii și a fetiței acesteia, grav bolnavă, a fost
prezentată în cadrul emisiuni, un moment emoționant pentru toți telespectatorii. Din păcate, visul ei a rămas doar în filmare. Oamenii care trebuia să le construiască casa au venit doar să o dărâme, dar niciodată nu au construit una nouă.
Conform sursei menționate mai sus, casa care a fost arătată la finalul emisiunii nu era de fapt casa lor, ci era o casă pe care nu o văzuse niciodată.
Nimic mai dureros pentru o mamă care a crezut că va scăpa din sărăcia în care locuia și va putea să-i
ofere copilului grav bolnav o șansă la un trai decent. Enervată până la culme și fără casă, victima a cerut explicații realizatorului emisiunii care i-a oferit o sumă de bani în schimbul tăcerii.
Ba mai mult, acesta i-a spus femeii că tot ce se întâmplă este doar o ficțiune iar ei o vor ajuta doar financiar.
Dezamăgită de experiența trăită, femeia a povestit totul unor prieteni iar mai târziu presei locale din Slobozia.