Clipe cumplite pentru o mare actriță. Eugenia Şerban a aflat că are două cancere, în același timp: ”Mi-a fost greu să accept”

Eugenia Şerban a trăit cele mai grele momente din viaţa sa. Celebra actriţă a aflat într-o singură zi că suferă de două cancere.

Vestea a şocat-o, însă vedeta a găsit puterea pentru a merge mai departe şi a învinge boala necruţătoare pentru a se bucura din nou de viaţă.

Fără reţineri, actriţa a vorbit în cadrul unui interviu cum a început coşmarul, dar şi cum a apărut soarele pe strada ei.

”Anul trecut în luna aprilie a început totul. Mergând la controlul ginecologic anual, s-a descoperit că ceva nu este în regulă, și așa au început investigațiile. În luna iunie, s-a confirmat cancerul ginecologic.

Imediat după biopsie, medicul a hotărât să mi se facă de urgență o ecografie de sân, în aceeași zi.

VEZI ȘI 👉  Ion si Maria, pensionari, stau pe bancă în fața casei și admira apusul soarelui. Cuprinsă de nostalgie, Maria îi spune lui Ion: – Ioane, mai ții minte cum ne plimbam când eram tineri și mă țineai de mână?

A fost una dintre cele mai urâte zile din viața mea, ziua în care am aflat că am și cancer la sân. Așa a început totul”, a povestit cu lacrimi în ochi celebra actriţă.

”Prima dată am crezut că este o greșeală, am tot sperat să nu fie adevărat și am început toate investigațiile necesare. RMN-uri, CT-uri, PET CT, biopsii, iar cel mai greu a fost să aștept rezultatul biopsiilor. Prima perioadă m-a dărâmat, aveam mii de întrebări în cap…

De ce eu? De ce mie? Și încă nu aveam habar ce va urma. Dar, în această perioadă, am avut alături de mine oameni și prieteni minunați.

VEZI ȘI 👉  Amendă colosală pentru cei care stau la bloc. Ce n-au voie să facă niciodată

Tot în acel timp am fost plecată la Timișoara, pentru că era programat de mult spectacolul meu monolog „Spovedanie în fața luminii. Acolo, de fapt, am făcut toate RMN-urile și CT-urile, ca să nu se piardă timp.

Leave a Comment