Cum va fi vremea în următoarele 30 de zile! Meteorologii tocmai au anunțat SCHIMBĂRI RADICALE în toată țara

Specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, respectiv ultima parte a lunii octombrie și prima parte a lunii noiembrie.

Potrivit estimărilor, până la mijlocul lunii noiembrie, în România se vor înregistra temperaturi mai mari decât normalul pentru această perioadă, în timp ce regimul pluviometric va fi deficitar.

Prognoza meteo până la finalul lunii octombrie 2022

În perioada 17-24 octombrie, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile vestice, nordice și centrale, dar mai ales la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

În ceea ce privește regimul pluviometric, aflăm că acesta va fi deficitar la nivelul întregii țări, cu precădere în regiunile sudice.

VEZI ȘI 👉  Un tată ca el să tot ai! Liviu Vârciu, gest de milioane pentru fiica sa. Vedeta i-a cumpărat apartament în București.

În zilele de 20 și 21 octombrie scăderea de temperatură va fi semnificativă, până la o medie regională de 14 grade. Ulterior vremea se va încălzi din nou, iar până spre finalul lunii octombrie, media regională a temperaturilor maxime va fi de 19…21 de grade.

Prognoza meteo pentru săptămâna 24 – 31 octombrie

În acest interval, potrivit meteorologilor, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în majoritatea regiunilor.

În săptămâna 31 octombrie – 07 noiembrie, temperaturile medii se vor situa ușor peste cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. În ceea ce privește regimul pluviometric, aflăm că acesta va fi în general deficitar în regiunile sudice, dar mai ales în cele vestice, nord-vestice și centrale. În restul teritoriului, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă din calendar.

VEZI ȘI 👉  Bula avea o colega de birou buna în draci, dar din pacate nedisponibila. O sorbea din priviri în fiecare zi si crapa de necaz ca nu-i poate face nimic. Într-o zi ajunge atât de frustrat încât se duce direct la ea si îi spune deschis în fata:

În ultimul interval prognozat, respectiv săptămâna 7-14 noiembrie, specialiștii ANM anunță că mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice datei din calendar, pe întreg teritoriul României.

Totodată, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Vremea la munte 18-30 octombrie

În primele trei zile ale intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime la munte va fi de 12…14 grade, iar a celor minime va fi de 3…5 grade. Vremea se va răci accentuat în 20 și 21 octombrie, când se vor atinge maxime în jurul valorii de 4 grade și minime negative în aproape toată zona montană, la o medie a valorilor de -4 grade.

VEZI ȘI 👉  Ce diferență de vârstă este între Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan. Au fost căsătoriți timp de 14 ani și au împreună un băiat

În a doua săptămână sunt prognozate maxime în general peste 10 grade și minime, în medie de 3…4 grade. Local și temporar vor fi precipitații slabe în zilele de 19 și 20 octombrie, când în zona înaltă ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Probabilitatea pentru precipitații va fi destul de ridicată și după 23 octombrie

Leave a Comment