Dezvăluirile Făcute De Iuliana Marciuc După 26 De Ani De Iubire Cu Adrian Enache:

Iuliana Marciuc a făcut noi dezvăluiri despre relația cu Adrian Enache pentru ego.ro. Se iubesc de aproximativ 26 de ani, au un copil împreună, însă nu au ajuns în fața altarului, nu au devenit soț și soție.

Prezentatoarea a povestit cum a început relația cu Adrian Enache în urmă cu mulți ani.

Povestea lor a fost criticată aspru de multe persoane, însă ei nu au ținut cont de părerile celor din jur.

„Pentru noi a fost dragoste la prima vedere, cumva combinată cu dragostea la televizor, adică ne cunoșteam unul pe celălalt din aparițiile TV, dar atunci când ne-am văzut a fost, așa, ca o scânteie.

Eu îl văzusem în imitațiile pe care el le realizase la postul Tele7 ABC.

VEZI ȘI 👉  Bulă se duce la pește ca omul și hop – prinde peștișorul de aur. Scoate peștișorul capul din găleată și-i spune lui Bulă

Iar el mă văzuse pe post de crainică de foarte multe ori”, a declarat Iuliana Marciuc. Încă de la început, vedeta a fost conștientă că nu tot timpul va putea fi alături de partenerul ei.

Adrian Enache e artist, călătorea des și acum ani buni, așa cum se întâmplă și acum.

„Îmi amintesc despre acele perioade în care vorbeam foarte des la telefon și facturile costau foarte mult.

Îmi amintesc că plăteam și câte 300-400 de euro pe lună. Ce bine că nu mai sunt astfel de facturi”, a mai adăugat ea.

Acum, Iuliana Marciuc și Adrian Enache fac echipă și în viața personală, și în cea profesională. Amândoi lucrează în televiziune, se susțin reciproc, își oferă și sfaturi la nevoie.

VEZI ȘI 👉  De 8 Martie, copiii din clasa vin pe rand sa îi dea invatatoarei cate un cadou.Primul vine Gigel, fiul brutarului, si ii da o cutie. Invatatoarea o ia, o scutura putin si spune:– Sunt chifle, nu?

„Faptul că suntem în același domeniu cred că ne ajută foarte mult. Ne încurajăm unul pe celălalt, ne respectăm unul pe celălalt și fiecare dintre noi iubește ceea ce face, iar celălalt înțelege acest lucru.

Cred că asta este foarte important. Când am primit de la Silviu Radu, prietenul nostru regizor (el a regizat și cel mai recent videoclip al lui Adrian

„Viața din vis” în care a filmat alături de David), propunerea să realizez un podcast pentru Adrian, nu m-am gândit de două ori.

Am zis de la început DA și uite că se împlinește un an de când, împreună, lucrăm la acest podcast și mă bucur foarte mult că lumea a putut să vadă și un alt fel de Adrian.

VEZI ȘI 👉  Dupa 8 Reprize Vine Boxerul Macinat De Pumni In Colt! Antrenorul Ii Zice: Ar Trebui Sa Te Hotarasti Odata: Vrei:

Ca să înțelegeți de ce spun asta, vă puteți uita la podcastul unde sunt postate premiere, din două în două săptămâni, pe canalul lui de YouTube”, a mai dezvăluit Iuliana Marciuc.

Prezentatoarea și Adrian Enache au împreună un băiat, pe David, care are 16 ani.

Leave a Comment