Doctorul Pavel Chirila AVERTIZEAZA: Creste serios riscul de cancer

Expresia „stil de viaţă sănătos” este întâlnită la fiecare pas.

Cu toate acestea, din păcate, prea puţine persoane au tăria de a renunţa la vechile obiceiuri şi de a merge pe drumul care ţine departe de medici şi spitale.

Căci, aşa cum se ştie deja, un stil de viaţă greşit e asociat cu rata crescută de cancere. De aceea, aşa cum spune şi doctorul Pavel Chirilă (foto), e trist că nu există suficientă putere pentru a sta departe de bolile moderne. E atât de uşor să previi şi să trăieşti frumos!

Iată ce ne sfătuieşte în acest sens întemeietorul Fundaţiei „Sfânta Irina” şi al Clinicii „Nera”.

„Abuzul de proteine de origine animală e factor oncogen”

VEZI ȘI 👉  Andreea Esca Izgonită De Acasă. Vedeta TV A Spus TOTUL

Pe primul loc se află stresul, care are un efect puternic asupra vieţii psihice, apare brusc şi de multe ori în momente în care nu ai pe cine să te sprijini.

De aceea, trebuie să facem tot posibilul să evităm situaţiile stresante! Apoi, abuzul de proteine de origine animală este factor oncogen, adică favorizează instalarea sau răspândirea cancerului în organism.

De aceea, e bine să consumaţi doar carne de bună calitate – o dată-de două ori pe săptămână – sau cine poate să renunţe complet la ea şi să-şi ia proteinele din peşte, linte, ciuperci şi altele e şi mai bine.
Mezelurile care conţin săruri nitrice sunt cancerigene, căci generează în corp substanţe numite nitrozamine, care favorizează apariţia şi dezvoltarea cancerului digestiv (esofag, stomac, ficat, pancreas şi colon).

VEZI ȘI 👉  O tipă îi scrie iubitului aflat în armată:”Dragă Mihai, nu mai pot continua această relație.Distanța dintre noi este prea mare. Trebuie să recunosc că deja te-am înșelat de 2 ori de când ai plecat:

Aşadar, nu mâncaţi niciodată mezeluri care conţin săruri nitrice!

„Zahărul alb creează aciditate în corp”

Zahărul alb rafinat stimulează factorul de creştere celulară, creează dismicrobism intestinal şi aciditate în corp, toate cu factor cancerigen. Cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la consumatorii de zahăr. Concluzia, nu consumaţi niciodată zahăr alb!

Apoi, hormonii luaţi abuziv cresc incidenţa cancerului în sfera genitală la femei (sân, col uterin, ovar, uter). De aceea trebuie să evitaţi administrarea pilulelor contraceptive, a pilulei de a doua zi, dar şi a hormonilor de substituţie la menopauză ori a tratamentelor hormonale prelungite!

Nu vă expuneţi abuziv la radiaţiile UV şi electromagnetice! Deci nu numai hrana ne îmbolnăveşte, ci şi poluarea electromagnetică, abuzul de telefoane mobile, de wireless, de staţii radar, antenele de la televiziuni, microundele sau aparatele de laborator.

VEZI ȘI 👉  Horoscop zilnic, 9 septembrie 2023. Vesti grozave pentru trei zodii

Deci există o poluare electromagnetică foarte mare în văzduh, care n-a existat niciodată în istoria omenirii. Şi e lucru dovedit prin studii că poate da cancer. De asemenea, prevenţia se face şi prin renunţarea la fumat, a spus doctorul Pavel Chirilă, într-un interviu acordat pentru taifasuri.ro.

Leave a Comment