Oana Roman trece prin clipe de coșmar. Vedeta le-a povestit fanilor, pe rețelele sociale, ce i se întâmplă în aceste momente.
Mai exact, fiica fostului premier Petre Roman este țintuită la pat.
Ea a părut pe internet și a spus că nu se poate ridica din pat.
În plus, vedeta a mai mărturisit că deja a luat o mulțime de medicamente și simptomele pe care le are o duce cu gândul că ar putea să aibă covid-19.
Oana Roman, la pat. Ce s-a întâmplat cu vedeta
Oana Roman și-a îngrijorat fanii când a apărut pe InstaStory și a spus cât de rău se simte. Mai exact, vedeta tușește, are nasul înfundat și, în ciuda faptului că a luat o mulțime de pastile, nu pare să își revină. Ea le-a spus celor care o urmăresc că simptomele par să dezvăluie că are covid-19. Așadar, s-a testat, iar rezultatul a ieșit negativ.
Ea le-a mulțumit oamenilor pentru mesaje și urările de sănătate și a spus că are o simplă viroză, care speră să îi treacă cât mai repede, pentru că nu se poate ridica din pat.
„Nu e COVID-19, însă mă simt foarte rău, stau la pat, sper să-mi revin repede, n-am mai fost răcită de câțiva ani buni”, a spus ea.
Oana Roman trebuia să ajungă la petrecerea de ziua prietenei sale, Bella Santiago, însă nu a mai putut.
„Astăzi trebuia să ajungem la o aniversare la care ne doream foarte mult să ajungem, astăzi trebuia să o aniversăm pe Bella Santiago, care e vecina și prietena noastră și ținem mult la ea, dar starea mea de sănătate nu-mi permite acest lucru”, a mai spus ea.