Irina Tănase, anunț bombă după despărțire! Cine este bărbatul pe care îl iubește

Irina Tănase și Liviu Dragnea nu mai formează un cuplu de ceva vreme, anunțul despărțirii lor fiind șocant pentru toată lumea, în contextul în care, înainte de a merge la închisoare, cei doi plănuiau să se căsătorească.

Decizia pe care fostul lider PSD a luat-o a distrus-o complet pe Irina Tănase. Aceasta a povestit că Liviu Dragnea s-a despărțit de ea printr-un simplu SMS, iar apoi i-a blocat numărul de telefon fără să aștepte ca aceasta să dea vreo explicație.

Potrivit declarațiilor blondinei, aceasta suferă mult din cauza acestei despărțiri, având în vedere că cei doi formau un cuplu de 8 ani și luaseră în considerare să se și căsătorească.

Irina Tănase a declarat pentru cancan.ro că despărțirea de Liviu Dragnea a însemnat cel mai dureros moment din viața ei și spune că i-a fost mereu fidelă.

VEZI ȘI 👉  Ce A Găsit Un Bucureștean Azi, Într-O Roșie Cumpărată Din Piața Obor

„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat”, a spus Irina Tănase.

Irina Tănase speră la o împăcare

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea a mai declarat că speră că acesta va fi dispus, într-o zi, să asculte ce are de zis și că o doare că nu a avut destulă încredere în ea.

VEZI ȘI 👉  Iarna vine mai devreme decât ne-am fi așteptat! Prima ninsoare, în luna noiembrie. Weekend cu zăpadă viscolită la munte

„Mă doare că n-a avut încredere în mine și a hotărât să încheiem această poveste fără să-i pot dovedi că se înșală. Îl înțeleg însă. Este o persoană rănită, care a abandonat considerațiile raționale. Fiecare dintre noi poate trece printr-un asemenea moment. Când ne construim în minte anumite scenarii, când le alimentăm, ne e dificil să mai facem apel la logică.”, spune Irina Tănase.

De asemenea, ea mai spune că fostul lider social-democrat este singurul bărbat pe care l-a iubit în ultimii opt ani de zile.

”Am însă răbdare și speranța că, într-o zi, mă va asculta și va înțelege că i-am fost credincioasă. Poate doar naivitatea mea m-a adus în fața acestei situații. Am crezut că persoanele apropiate, prietenii noștri comuni ne sunt alături și că nu sunt capabili de intrigi. Liviu este singurul bărbat pe care îl iubesc. Este singurul pe care l-am iubit în ultimii 8 ani. Nimeni nu a mai avut loc în sufletul meu și, dincolo de orgolii, cred că și el înțelege. Sufăr și bănuiesc faptul că și el este rănit. Nu poți să fii legat de o altă persoană vreme de 8 ani și să nu mai existe nici urmă de atașament”, a mai spus Irina Tănase.

VEZI ȘI 👉  ”Se va RIDICA un om ce va opri decăderea României şi va transforma ţara într-una dintre cele mai…

Leave a Comment