Ea lucrează de mult timp ca ospătar în acest restaurant şi de 7 ani de zile avea un client pe care doar ea îl servea. Ceilalţi ospătari se fereau să îl servească deoarece acest bătrân se comporta foarte urât cu ei.
Era singur şi mereu trist, dar ea a avut răbdare cu el în toţi aceşti ani. Într-o zi, ea a fost căutată de un avocat care a anunţat-o că bătrânul pe care îl servea ea în fiecare zi a decedat şi i-a lăsat moştenire 50.000 de dolari.
Ea rămase stupefiată, neștiind cum să reacționeze. Avocatul, domnul Ionescu, îi întinse un dosar subțire și o asigură că totul este legal și corect. Îi explică că bătrânul, domnul Dima, nu avea rude apropiate și că își dorise ca această sumă să ajungă la cineva care a fost bun cu el în ultimii ani de viață.
Cu ochii în lacrimi, amintirile îi reveniră în minte. Domnul Dima era un om dificil, dar în spatele acelei măști de duritate, era o poveste de viață dureroasă. În fiecare zi, el venea la restaurant și își comanda aceeași cafea amară. Rareori vorbea, dar în acele rare ocazii când o făcea, povestea fragmente din viața lui. Soția lui murise acum douăzeci de ani, iar de atunci viața lui fusese un lung șir de singurătate și suferință.
Pe măsură ce timpul trecea, ea reușise să îi câștige încrederea, iar domnul Dima începuse să se deschidă. Nu mult, dar suficient cât să devină mai puțin acru și mai puțin nemulțumit de serviciile restaurantului. Părea că îi era recunoscător pentru răbdarea și amabilitatea ei, dar niciodată nu și-ar fi închipuit că gestul ei va fi răsplătit în asemenea măsură.
După ce a semnat toate actele necesare, a ieșit din biroul avocatului cu un sentiment de confuzie și recunoștință. Viața ei era pe cale să se schimbe într-un mod neașteptat. Cu banii primiți, putea să își îndeplinească visuri pe care nici nu îndrăznise să le formuleze până atunci.
A doua zi, a mers la mormântul domnului Dima cu un buchet de flori albe. A stat acolo o vreme, reflectând la ironia vieții. Bătrânul posac și veșnic nemulțumit pe care toți îl evitau a fost cel care, în cele din urmă, i-a oferit șansa la o viață mai bună. A mulțumit în gând și a promis să folosească banii pentru a-și construi un viitor de care să fie mândră.
Înapoi la restaurant, colegii ei au aflat despre moștenire și, deși erau uimiți, au înțeles în sfârșit de ce ea, singură dintre toți, avea răbdare cu domnul Dima. În tăcerea lui, bătrânul găsise în ea o rază de lumină, iar ea învățase că bunătatea și răbdarea pot avea recompense neașteptate.