Începând cu anul viitor, cetățenii români care nu se prezintă periodic la medicul de familie pentru analizele de rutină vor fi sancționați cu amenzi usturătoare, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Anunțul a fost făcut de către dr. Adela Cojan, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Ea a explicat că inițiativa respectivă a fost luată pentru a determina cetățenii români să aibă grijă de sănătatea lor.
Totodată, aceasta a spus că bugetul asistenței medicale a fost majorat recent.
„Începând cu 1 aprilie 2022, odată cu modificarea contractului cadru şi a normelor de aplicare a acestora, bugetul alocat pentru funcţionarea asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare din punct de vedere financiar consistentă, aproape fără precedent, 22% este mărirea acestui buget, cu interesul CNAS de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ”plata per capita”.
Astfel încât începând cu noul contract-cadru, din anul 2023 să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie.
Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate”, a declarat joi Adela Cojan în cadrul unei dezbateri publice de la Senat, ce a avut ca temă principală hepatita.
Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a explicat că așa ceva se practică deja în majoritatea statelor occidentale.
„Se practică în multe ţări, deja şi asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie.
Va intra în atenţia noastră cu prioritate odată cu noul contract-cadru pe 2023”, a adăugat Adela Cojan.
Deși cetățenii români conștientizează importanța analizelor de rutină, majoritatea oamenilor refuză să își facă un control medical periodic din diverse motive.
De exemplu, românii care preferă sectorul privat de sănătate nu își fac analizele de rutină deoarece prețurile sunt prea mari.
De altfel, persoanele care aleg serviciile medicale gratuite renunță rapid la ele deoarece trebuie să aștepte mult timp pentru a primi rezultatul analizelor. În această situație, personalul medical spune că timpii mari de așteptare apar din cauza laboratoarelor care prelucrează analizele.