Timpul este prețios, iar această poveste este dovada vie.
Sacrificiile pe care le fac mamele pentru copiii lor sunt mult prea ușor trecute cu vederea.
Deși femeile nu obișnuiesc să se plângă de asemenea greutăți, ci preferă să se bucure de faptul că le pot oferi ceea ce este mai bun copiilor lor, ar face bine ca măcar din când în când să se gândească puțin și la ele.
În timp ce își ducea copilul la școală, această femeie a avut o revelație pe care a dorit să o împărtășească și cu toate celelalte mămici.
În timp ce mergea alături de fiul ei, femeia se gândea la tot ceea ce mai are de făcut pentru copiii ei în acea zi: să le pregătească cina, să îi ia de la școală, să îi convingă să se spele pe dinți înainte de culcare, și multe altele.
Mintea ei se obișnuise deja să se gândească doar la binele copiilor și la lucrurile de care aceștia au nevoie.
Însă, când a ajuns acasă, a lăsat toate treburile deoparte și a compus această scrisoare emoționantă, în speranța că va ajunge la cât mai multe alte mame și le va ajuta să își dea seama de ceea ce contează cu adevărat în viață.
Titlul este sugestiv și bine ales: „ultima dată”. Vă lăsăm să citiți vorbele ei înțelepte, pentru că alte cuvinte ar fi de prisos.
„Din momentul în care îți îmbrățișezi pentru prima dată copilul, nu vei mai fi aceeași persoană.
Poate că îți va fi dor de momentele acelea în care aveai toată libertatea și tot timpul din lume pentru a face ceea ce îți dorești, când nu știai încă ce înseamnă să fii cu adevărat epuizată și când fiecare zi era diferită.
Acum, totul s-a schimbat.
Îi schimbi scutecele copilului și îl auzi plângând. Certurile și pretențiile nu mai contenesc, iar totul îți pare un cerc nesfârșit.
Dar nu uita: există și o ultimă dată pentru toate. Va veni și ziua în care îți vei hrăni copilul pentru ultima dată. Când îți va adormi ultima oară în brațe după o zi obositoare.
Și ultima dată când îl vei putea îmbrățișa în timp ce doarme. Ultima dată când îi vei spăla părul sau îl vei ține de mână pe stradă.
După asta, nu va mai avea niciodată nevoie de tine așa cum a avut până acum. Nu te va mai trezi în toiul nopții și nu îți va mai cere o îmbrățișare.
Acum îi cânți cântecele și vă jucați împreună, dar și asta va înceta în curând.
Când îl conduci la școală, îl pupi de la revedere, dar poate chiar mâine îți va cere să nu mai faci asta. O să îi citești pentru ultima dată o poveste înainte de culcare și îl vei șterge pe față.
Îți va sări în brațe pentru ultima dată.
Nu vei ști niciodată că faci ceva pentru ultima dată, ci îți vei da seama abia când deja este prea târziu. Chiar și atunci, vei avea nevoie de ceva timp pentru a conștientiza pe deplin ce se întâmplă.
Așadar, atunci când faci toate astea pentru copilul tău, bucură-te de ele, pentru că nu vor dura la nesfârșit.
După ce va trece această perioadă, vei vedea că ai da orice doar ăentru a le mai trăi o singură dată.”
Sursa: Tasta.ro