Poveste incredibilă | Un bărbat care a primit o refugiată și-a părăsit partenera pentru femeia din Ucraina:

Un bărbat din Marea Britanie a fugit cu o refugiată din Ucraina, la doar zece zile după ce el și partenera lui au primit-o în casa lor. Spun că s-au îndrăgostit iremediabil, iar acum cei doi caută să închirieze o casă împreună.

Tony Garnett are 29 de ani și este agent de pază. El și-a părăsit partenera de viață după ce s-a îndrăgostit iremediabil de Sofia Karkadym, o refugiată de 22 de ani, din Ucraina.

„Plănuim să ne petrecem restul vieții împreună”, a spus Tony, citat de publicația The Sun.

Sofia Karkadym, care a fugit din orașul Lviv la începutul războiului, a primit adăpost în Marea Britanie în casa familiei lui Tony.

VEZI ȘI 👉  Ce se întâmplă în caz de război cu cei care nu au făcut armata. Anunțul făcut de ministrul Apărării

„Imediat ce l-am văzut mi-a plăcut. A fost foarte rapid, dar aceasta este povestea noastră de dragoste. Știu că oamenii vor gândi rău despre mine, dar se întâmplă. Am putut vedea cât de nefericit era Tony”, a povestit Sofia.

Tony are doi copii împreuna cu fosta sa iubită, Lorna, în vârstă de 28 de ani.

„Ne pare rău pentru durerea pe care am provocat-o, dar am descoperit o legătură cu Sofia așa cum nu am mai avut-o până acum.

Plănuim să ne petrecem restul vieții împreună. Știu că oamenii vor crede că asta s-a întâmplat atât de repede, dar eu și Sofia știm că este corect. A început cu o simplă dorință din partea mea de a face ceea ce trebuie și de a pune un acoperiș deasupra capului cuiva care are nevoie, un bărbat sau o

VEZI ȘI 👉  O Femeie A Ingrijit O Batrana Din Italia. Cand S-A Citit Testamentul Pacientei, Femeia A Inlemnit. Ce A Putut Sa Ii Lase Mostenire Intrece Orice Imaginatie

femeie. Dar Sofia a fost cea care a intrat în viața mea și pentru asta voi fi mereu recunoscător”, a povestit bărbatul, pentru publicația britanică.

Leave a Comment