România ar putea trece din starea de alertă în stare de criză. Ce presupune acest lucru

România ar putea trece din starea de alertă în stare de criză.

Este o măsură pe care o pregătește Guvernul și pe care ar putea să o instituie în clipa în care teritoriul, populația, sănătatea sau mediul ar fi amenințate în vreun fel.

Desigur că măsura are legătură cu războiul de la granițele țării și ar putea fi chemați la ordine bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani.

După aprobarea proiectului, intrarea în starea de criză poate fi decisă doar de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Surse politice susțin că a fost dorința premierului ca România să aibă o lege prin care s-ar putea institui starea de criză.

VEZI ȘI 👉  A muncit timp de 13 ani fiind plecată în Spania, iar cu 8.000 de euro a revenit în România. Toată averea a investit-o într-o afacere pentru care nimeni nu-i dădea vreo șansă, dar acum câștigă bani din ea! Iată ce face această femeie 

O eventuală intrare în stare de criză va fi însă decisă la cel mai înalt nivel – prin hotărâre a Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale: ”Guvernul nu introduce starea de criză, aceasta nu este în nomenclatorul, să spunem, constituțional, criza există.

Va trebui să facem niște adaptări legislative pentru a putea să mergem mai departe cu lucruri care țin și de dezvoltările care vin din Ucraina, managementul refugiaților.”

Măsura de intrare în stare de criză ar putea fi adoptată în situațiile în care populația, teritoriul, sănătatea, mediul, stabilitatea politică, economică sau socială ar fi amenințate.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: ”România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia și nu cred că România va intra într-un conflict armat cu Rusia, dar cu toții știm ce se întâmplă în Ucraina și considerăm că ceea ce face Vladimir Putin și la ce instigă să facă poporul rus e inadmisibil în 2022.”

VEZI ȘI 👉  Au deschis camera ascunsă! Ce s-a găsit în buncărul lui Ceaușescu

Potrivit legii, în cazul unui conflict militar, sunt înrolaţi doar bărbaţi apţi medical de până în 55 de ani, inclusiv cei care nu au apucat să facă stagiul militar.

Surse politice susțin că Guvernul se gândește să extindă categoria celor care ar putea fi chemați la ordine de la 18 la 60 de ani. Măsura nu este pusă pe hârtie, dar ar putea să completeze legile privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Noile reglementari se referă şi la detaşarea medicilor, în cadrul spitalelor militare, de pildă. Iar achiziţiile, precum cele de aparate de zbor, ar putea fi accelerate la nevoie

O altă măsură se referă la militarii români, care ar putea să treacă sub coordonarea altei țări membre a NATO.

VEZI ȘI 👉  Banii au intrat în conturi. Prima veste bună pentru milioane de români. Anunțul a fost făcut chiar acum

Proiectul de lege, odată aprobat de Guvern, are nevoie şi de girul parlamentarilor.

O decizie finală a Guvernului ar urma să fie luată în această săptămână.

SCRIE SRTIRILE PROTV

Leave a Comment