Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat o lege care autorizează transferul activelor îngheţate ale companiilor şi cetăţenilor ruşi către Ucraina.
Rusia ar trebui să răspundă simetric la îngheţarea activelor ruseşti de către unele „ţări neprietenoase”, a scris duminică
Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal), într-o postare pe reţelele de socializare, conform Reuters şi EFE.
„Este corect să se ia măsuri în oglindă faţă de companiile aflate în Rusia ai căror proprietari provin din ţări
neprietenoase, unde au fost luate astfel de măsuri: să se confişte activele!”, a reacţionat pe canalul său din Telegram Volodin, unul dintre apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin.
„Iar veniturile din vânzarea (acelor active) să meargă către dezvoltarea ţării noastre”, a propus el.
Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat o lege care autorizează transferul activelor îngheţate ale companiilor şi
cetăţenilor ruşi către Ucraina, a amintit şeful Dumei de Stat, adăugând că „a fost creat un precedent periculos, care ar trebui să aibă efect de bumerang asupra Statelor Unite înseşi”.
„Această decizie nu va afecta economia ţării noastre. Iahturile, vilele şi alte proprietăţi confiscate de la cetăţeni înstăriţi oricum nu serveau la dezvoltarea ei’, a spus el.
În acelaşi timp, Volodin a amintit că au fost îngheţate şi rezervele de aur şi valuta ale Rusiei în valoare de aproximativ
300.000 de milioane de dolari de la Banca Centrala a Rusiei, care, a asigurat el, „se vor întoarce, deoarece sunt fonduri de stat”.
Ca răspuns, Banca Centrală a Rusiei a interzis investitorilor străini să retragă fonduri din sistemul financiar rus, a indicat preşedintele Dumei.
„Potrivit unor estimări, e vorba despre peste 500.000 de milioane de dolari. Trebuie să răspundem”, susţine înaltul lider parlamentar rus.
„Oameni de afaceri ruşi cumpără în prezent companii străine care operează în Rusia, achiziţionând acţiuni ale partenerilor care doresc să ne părăsească ţara. Aceştia acţionează într-o manieră civilizată, conform dreptului internaţional, ceea ce nu se poate spune despre o serie de ţări neprietenoase”, a declarat Viaceslav Volodin.
Liderul Dumei a acuzat „un anumit număr de ţări neprietenoase: Lituania, Letonia Polonia şi chiar SUA” de nerespectarea dreptului internaţional şi „de a se livra pur şi simplu furtului”.