Un cântăreț de muzică populară a reușit să devină primul cântăreț de muzică populară, care își recunoaște orientarea sexuală.
Interpretul George Craioveanu a mărturisit că este gay.
El spune că sunt foarte mulți homosexuali în rândul interpreților de muzică populară, cu care a și avut relații amoroase, dar
care nu-și pot asumă orientarea de teamă că vor fi judecați. George Craioveanu vorbește și despre legătură pe care o avea cu regretatul Aurelian Preda:
Interpretul spune deschis că-i plac bărbații și că foarte mulți interpreți de muzică populară au aceeași orientare, dar care nu pot
recunoaște din cauza prejudecăților. Trăiește de 14 ani în Viena, Austria, iar acum s-a întors în țară să-și asume orientarea fără să aibă remușcări.
Se tem că își pierd muncă
„Da, așa este! Eu nu am de ce să mă ascund, despre mine știe familia, știu prietenii, locuiesc de 14 ani în Viena, suntem în 2021, de ce să mă feresc? Carieră mea nu a avut de suferit din cauza asta, eu am cântat pentru sufletul meu, nu pentru bani.
Nu am ascultat niciodată de bârfele oamenilor, eu mi-am văzut de drumul meu. Dacă aș fi catalogat în vreun fel, părerea lor este inexistentă pentru că în muzică populară sunt foarte multe persoane gay care nu-și asumă asta de frică bârfelor. Dar ei se știu între ei.
În lumea muzicii populare se știe despre foarte mulți interpreți, dar nu sunt asumați pentru că au cântări, contracte, din asta trăiesc.
El spune că sunt foarte mulți homosexuali în rândul interpreților de muzică populară, cu care a și avut relații amoroase, dar care nu-și pot asumă orientarea de teamă că vor fi judecați. George Craioveanu vorbește și despre legătură pe care o avea cu regretatul Aurelian Preda:
Interpretul spune deschis că-i plac bărbații și că foarte mulți interpreți de muzică populară au aceeași orientare, dar care nu pot recunoaște din cauza prejudecăților. Trăiește de 14 ani în Viena, Austria, iar acum s-a întors în țară să-și asume orientarea fără să aibă remușcări.
Se tem că își pierd muncă
„Da, așa este! Eu nu am de ce să mă ascund, despre mine știe familia, știu prietenii, locuiesc de 14 ani în Viena, suntem în 2021, de ce să mă feresc?
Carieră mea nu a avut de suferit din cauza asta, eu am cântat pentru sufletul meu, nu pentru bani.
Nu am ascultat niciodată de bârfele oamenilor, eu mi-am văzut de drumul meu. Dacă aș fi catalogat în vreun fel, părerea
lor este inexistentă pentru că în muzică populară sunt foarte multe persoane gay care nu-și asumă asta de frică bârfelor. Dar ei se știu între ei.
În lumea muzicii populare se știe despre foarte mulți interpreți, dar nu sunt asumați pentru că au cântări, contracte, din asta trăiesc. scrie cancan.ro
Un cântăreț de muzică populară a reușit să devină primul cântăreț de muzică populară, care își recunoaște orientarea sexuală. Interpretul George Craioveanu a mărturisit că este gay.