Vestea trista care a indoliat Romania: “Este o pierdere imensa pentru noi toti”

Rudele lui Șerban Valeca au anunțat faptul că omul politic a murit duminica, 15 mai. Fostul ministru al

Cercetării și Inovării era doctor în științele nucleare și a adus o importantă contribuție comunității științifice din România.

La doar 66 de ani, Șerban Valeca a decedat în duminica. Omul politic a fost ministru al Cercetării și

Inovării, a fost deputat, senator de trei ori și a avut patru mandate de parlamentar. Vestea morții

sale nu a adus doliu doar în politică și pentru familia sa, ci și în cadrul comunității de cercetare.

Avea peste 40 de ani de experiență în industria nucleară și a contribuit la dezvoltarea energetică a
României.

„Domnul Șerban Valeca a fost doctor în științe industriale și profesor universitar, guvernator al

VEZI ȘI 👉  CE SPUNE ULTIMA CIFRĂ A ANULUI ÎN CARE TE-AI NĂSCUT

României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena, președinte al Consiliului

Științific al Institutului de Cercetări Nucleare ICN Pitești și fost ministru al Cercetării și
Inovației”, a transmis Nuclearelectrica.

Rudele, prietenii și apropiații lui Șerban Valeca sunt devastați de vestea morții sale. Cercetător, om

politic și profesor universitar, era cunoscut și apreciat, iar decesul său a atras după sine mesaje

emoționante. Printre cei care și-au manifestat durerea față de trecerea sa în neființă, se numără și membrii partidului social democrat.

Leave a Comment