Proiectul de Lege pentru Mamele Eroine prevede o indemnizație viageră de până la 1000
de lei pentru femeile care au născut și crescut 3 copii sau mai mult de 3 copii.
Proiectul de lege inițiat de deputatul Ninel Peia, „Legea pentru Mamele Eroine „ preve
că mamele care au 3 copii sau mai mulți vor beneficia de o indemnizație viageră cuprinsă între 630 și 1000 de lei, reprezentând sume cuprinse între 30 și 50% din salariul net pe economie.
Proiectul de Lege pentru Mamele Eroine privind indemnizația viageră pentru femeile care au născut și crescut 3 copii sau mai mult de 3 copii a fost inițiat de Ninel Peia și preve oferirea unor sume cuprinse între 630 și 1000, după cum urmează.
Indemnizația pentru mame care vor naște 3 copii vor primi 30% din salariul mediu net pe
economie, cele care vor naște 4 copii vor beneficia de 40% din salariul mediu net, iar cele care au 5 sau mai mulți copii vor primi 50% din salariul mediu net pe economie, alături de o medalie de „Mamă Eroină”.
Această indemnizație pentru mame nu ține cont de veniturile realizate de mame și nici nu va fi impozitată.
„Cred că o femeie care naște, crește și se ocupă de educația a trei sau mai mulți copii, poate fi numită Mamă Eroină(…) Statalitatea noastră depinde de numărul
populației. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetățeni în anul 2050.
Să ne gândim la creșterea natalității și cred că este de importanță națională pentru a nu dispărea ca popor”, a declarat inițiatorul proiectului, deputatul Ninel Peia.
Acest proiect a fost adoptat de Camera Senatului, spre bucuria tuturor mamelor care au adus pe lume cel puțin 3 copii și care așteaptau ca Legea pentru Mamele Eroine să treacă și de Camera Deputaților, for decizional în acest proiect.