Femeile din România care au născut sau au crescut unul ori mai mulți copii pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Facilitatea se acordă în funcție de numărul copiilor crescuți și poate fi cumulată, în anumite situații, cu alte reduceri prevăzute de legislația în vigoare.
Pentru a beneficia de acest drept, solicitantele trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare contributiv și să facă dovada că au crescut copiii până la vârsta prevăzută de lege.
Cine poate beneficia de reducerea vârstei de pensionare
Potrivit articolului 51 din Legea nr. 360/2023, femeile pot ieși mai devreme la pensie dacă sunt îndeplinite simultan două condiții:
– au realizat stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege;
au născut și au crescut unul sau mai mulți copii până la împlinirea vârstei de 16 ani.
De aceeași facilitate beneficiază și femeile care au adoptat copii, cu condiția ca aceștia să fi fost crescuți cel puțin 13 ani.
Reducerea vârstei standard de pensionare reprezintă un drept distinct și se acordă separat de alte situații în care legislația permite pensionarea anticipată sau diminuarea vârstei de pensionare.
Cu cât se reduce vârsta de pensionare
Legea stabilește o reducere diferită în funcție de numărul copiilor crescuți:
– 1 copil – reducere de 6 luni;
– 2 copii – reducere de 1 an;
– 3 copii – reducere de 1 an și 6 luni;
– 4 copii – reducere de 2 ani;
– 5 copii – reducere de 2 ani și 6 luni;
– 6 copii – reducere de 3 ani;
– 7 sau mai mulți copii – reducere de 3 ani și 6 luni.
Această facilitate este acordată doar dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, iar pentru acordarea reducerii vârstei de pensionare, solicitanta trebuie să depună documente care demonstrează îndeplinirea condițiilor legale, iar acestea sunt:
– certificatele de naștere ale copiilor;
– o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că aceștia au fost crescuți până la vârsta de 16 ani.
De asemenea, în cazul adopției sunt necesare următoarele documente:
– hotărârea judecătorească definitivă de încuviințare a adopției;
– certificatul de naștere al copilului;
– o declarație pe propria răspundere care să ateste că acesta a fost crescut cel puțin 13 ani.
Legea nr. 360/2023 permite ca această reducere să fie cumulată cu alte diminuări ale vârstei standard de pensionare prevăzute de legislație. Astfel, femeile care au desfășurat activități în condiții speciale sau deosebite de muncă ori beneficiază de alte facilități prevăzute prin acte normative speciale pot cumula aceste reduceri.
Totuși, reducerea totală a vârstei standard de pensionare nu poate depăși 11 ani, indiferent de numărul facilităților de care beneficiază persoana respectivă.
Care este vârsta standard de pensionare
Conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Trebuie specificat faptul că în cazul femeilor, atingerea acestei vârste se realizează etapizat, conform calendarului prevăzut în Anexa nr. 5 a legii.
Stagiul minim de cotizare necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani pentru ambele sexe și în cazul stagiului complet de cotizare pentru femei, aplicarea se face gradual, potrivit prevederilor legale.
Reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au crescut copii reprezintă una dintre facilitățile introduse prin noua lege a pensiilor și are scopul de a recunoaște contribuția acestora atât pe piața muncii, cât și în creșterea și educarea copiilor.
