În sud și vest, temperaturile urcă până la 36 de grade, iar în unele zone va fi caniculă și disconfort termic ridicat. În același timp, nordul și, ulterior, centrul și estul țării vor avea parte de perioade de instabilitate atmosferică, cu averse, descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.
Va fi caniculă în sudul și vestul țării
În cea mai mare parte a țării, vremea se încălzește semnificativ față de ziua precedentă.
Cele mai ridicate valori sunt prognozate în Banat și Oltenia, unde termometrele pot indica până la 36 de grade.
Caniculă și disconfort termic ridicat sunt așteptate și în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în sudul Crișanei și al Transilvaniei. Indicele temperatură-umezeală se va apropia, în aceste regiuni, de pragul critic de 80 de unități. La polul opus, în Maramureș, temperaturile maxime vor fi în jurul valorii de 26 de grade.
Instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența în special în jumătatea nordică a țării, mai ales în cursul după-amiezii și al serii. Ulterior, astfel de fenomene sunt posibile și în centru și est.
Vor fi intervale cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Rafalele pot ajunge la 40-50 km/h, iar local, în special în zonele montane, pot depăși 60-70 km/h.
Ploile nu vor fi abundente, cantitățile urmând să fie de aproximativ 5-10 l/mp, iar izolat pot ajunge la 15 l/mp. Meteorologii nu exclud nici apariția grindinei.
Pe timpul nopții, cerul va fi în general senin în sud și variabil în celelalte regiuni. Spre dimineață, în extremitatea nordică, pot apărea nori și ploi slabe de scurtă durată.
Minimele vor coborî până la 7 grade în depresiunile Carpaților Orientali, în timp ce în sud-vestul Olteniei și pe litoral vor rămâne mai ridicate, până la aproximativ 21 de grade.
Cum va fi vremea în București
Capitala va avea parte de o zi călduroasă, chiar caniculară. Temperatura maximă va ajunge la 34-35 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat în orele după-amiezii.
Indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi predominant senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Pe timpul nopții, temperatura va coborî la 15-18 grade.
