Polițiștii din Vâlcea au început o anchetă după ce o valiză în care se afla trupul neînsuflețit al unei tinere a fost găsită în râul Olt. La o zi după descoperire au apărut și primele imagini cu Valentina. Iată cu cine s-a afișat ultima dată tânăra.
Au apărut informații noi despre valiza găsită, marți, plutind pe râul Olt. Polițiștii din Vâlcea au identificat trupul neînsuflețit din interiorul valizei și au constatat că aparține unei tinere de 21 de ani, care locuia în Horezu.
Valentina ar fi originară din Filiași, județul Dolj, dar de ceva timp locuia în Horezu, în județul Vâlcea, alături de iubitul ei. După ce valiza în care se află trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsită, bărbatul este de negăsit.
Potrivit postărilor de pe contul personal de TikTok, Valentina s-a afișat ultima dată cu iubitul ei. Cei doi apar împreună într-o fotografie și păreau fericiți unul alături de celălalt.
Până în acest moment nu se știe cine a ucis-o pe Valentina și cum a ajuns valiza cu trupul ei neînsuflețit în râul Olt. Polițiștii au început o anchetă în acest sens și urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Valiza în care se afla trupul Valentinei a fost descoperită de pescarii din apropiere când plutea deasupra apei. Potrivit News.ro, aceasta a fost găsită în jurul orei 15:00, în localitatea Zavideni din comuna Ioneşti.
Aceasta a fost adusă la mal, era întredeschisă, iar când pescarii au observat că în interior se află un cadavru, au sunat de urgență la 112.
Trupul Valentinei va fi supus unei autopsii, pentru a stabili cum s-a produs decesul și pentru a găsi urme care să îi ducă pe anchetatori pe urmele criminalului. Până în acest moment nu se știe cine a comis crima.
