Cornelia și Lupu Rednic, în doliu după moartea unui prieten drag: „Ai plecat atât de…”

Cornelia și Lupu Rednic trec prin momente grele după ce un prieten foarte apropiat s-a stins din viață.

Cei doi artiști au împărtășit durerea cu urmăritorii lor de pe rețelele sociale, unde au publicat un mesaj plin de emoție pentru cel care le-a fost ca un frate.

Mesajul dureros transmis de Cornelia Rednic

Cornelia și Lupu Rednic sunt în doliu, după ce unul dintre prietenii lor de suflet a plecat prematur din această lume.

În câteva rânduri simple, Cornelia și Lupu Rednic au arătat cât de mult a însemnat Gheorghiță pentru ei. Nu le-a fost doar un amic de ocazie, ci un om cu care vorbeau zi de zi la telefon și de care îi lega o prietenie strânsă de peste 20 de ani.

„Prietenul nostru drag, frățiorul nostru Gheorghiță… ai plecat atât de repede, ai lăsat un gol imens în inimile noastre… am trăit o prietenie adevărată vreme de peste 20 de ani, fiecare revedere era o imensă bucurie, vorbeam la telefon zilnic, erai parte din viața noastră. Cât de triști ne-ai lăsat, cât ne vei lipsi… nu am cuvinte. Dumnezeu să-ți odihnească sufletul, prieten drag!”, a scris artista pe rețelele sociale.

Nepotul lui Mircea Rednic, îmbrăcat în costumul de mire în sicriu. Marius Totolici trebuia să-și vadă soția în rochie de mireasă, dar a murit cu o zi înainte de nuntă

Dezvăluirea făcută de Cornelia, după 30 de ani de căsnicie cu Lupu Rednic

În cadrul unui interviu, Cornelia și Lupu Rednic au vorbit cu sinceritate despre căsnicia lor. Cei doi sunt un cuplu atât în viața de zi cu zi, cât și pe scenă.

Citește  Frunzele de hrean tămăduiesc durerile de picioare și unghiile bolnave

De-a lungul anilor ei au reușit să bucure sufletele românilor prin cântecele lor populare, care sunt ascultate cu mare drag de fiecare dată.

Cu toate acestea, îndrăgiții interpreți recunosc că viața lor nu este tot timpul roz, întrucât adesea mai au parte și de momente tensionate, care apar și din prisma faptului că lucrează pe plan profesional împreună.

Totodată, Cornelia a mărturisit că se mai întâmplă să întâmpine și greutăți, însă reușesc să se împartă între carieră și viața personală, în așa fel încât situațiile neplăcute să nu îi afecteze prea mult.

„Faptul că lucrăm împreună, uneori ne-a ajutat, alteori nu. Uneori ne mai plictisim și ne certăm, însă ne trece. Este normal să fie așa. Viața nu este doar roz și doar cu fericire și clopoței. Viața mai este și cu greutăți și atunci trebuie să le îmbini cumva, și să știi să treci foarte bine peste.”, a mărturisit Cornelia Rednic pentru spynews.ro, în urmă cu câțiva ani.

Cornelia Rednic a ajuns în instanță! Ce se întâmplă în prezent în viața artistei?

Chiar dacă recunosc că mai au loc certuri între ei, Lupu și Cornelia Rednic mărturisesc că acele momente tensionate sunt constructive pentru ei, ci în niciun caz distructive.

„Când am plecat la drum, când ne-am căsătorit, am spus: Să nu ne scape, să nu ne spunem lucruri urâte atunci când ne certăm. Este cel mai josnic lucru să încerci să jignești, să aduci vorbe urâte celui cu care conviețuiești. Ne certăm, însă ne certăm constructiv.”, a spus și artistul pentru sursa menționată.

Citește  De ce trebuie să pui făină în tigaie, atunci când faci ochiuri. Doar bucătarii profesioniști știu acest truc

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *