Puțini știu că Vâlcea are un tezaur uriaș de mănăstiri și schituri. Nu degeaba ținutul acesta a fost numit, pe drept cuvânt, și Athosul României.
Și mai puțini știu că tot aici avem două „Meteore” ale noastre. Sunt două lăcașuri de o frumusețe rară, așezate pe creste de munte, cu cupola spre cer și cu temelia înfiptă în stâncă.
Parcă îngerii ar sta pe streșinile lor și ar trage clopotele. Între cele două mănăstiri există totuși o deosebire mare: vârsta. Una are secole de istorie, cealaltă a fost ridicată în zilele noastre.
Mănăstirea Arnota, cetatea albă de pe Muntele Buia
Dacă treceți prin depresiunea Horezu, prin dreptul localității Costești, veți zări sus, pe Muntele Buia din masivul Parâng, o construcție albă. Aceea este Arnota, așezată pe un mic platou, lângă cariera de piatră.
Se află la aproape 1.000 de metri altitudine și este una dintre puținele mănăstiri construite la o asemenea înălțime. A fost ctitorită de domnitorul Matei Basarab.
Fostul Arhiepiscop al Râmnicului, Gherasim Cristea, spunea că Arnota „înseamnă ultimul pas spre Dumnezeu”. Povestea despre locul „cel mai înalt și la propriu, și la figurat”, unde un clopot mare sună bam! bam! bam! și despică văzduhul, de parcă ar începe facerea lumii.
Drumul și priveliștea
Drumul urcă în serpentine pe lângă cariera de piatră. În urmă rămâne Valea Bistriței, râul care a săpat în munte cele mai înguste chei în calcar din România.
Înainte de poarta mănăstirii, printr-o pădure de mesteceni și molizi, panorama îți taie răsuflarea. Se văd drumul pitoresc al mocăniței, turlele impunătoare ale Mănăstirii Bistrița și Costeștii, cu casele lor mari, cu un etaj, într-o veche așezare de păstori. Privirea ajunge până spre Măgura Slătioarei.
Mănăstirea nu este mare. Seamănă cu o cetate, cu ziduri groase, dar e cochetă și îngrijită. Curtea e plină de flori de toamnă, aleile sunt curate, iar liniștea e atât de adâncă, încât și șoaptele au ecou. Câțiva călugări se mișcă atât de discret, că pare că nu pășesc. Locul pare oprit în timp.
Mănăstirea de pe Vârful Românii, la peste 1.400 de metri
A doua „Meteoră” este mult mai tânără. Se află la peste 1.400 de metri altitudine și a fost ctitorită de Dumitru Creștin, în amintirea fiicei sale. Tânăra a murit prematur, la 25 de ani. Mănăstirea a fost inaugurată în 2012.
Este o bijuterie în stil brâncovenesc. Ctitorul a vrut să semene cu celelalte mănăstiri vâlcene, din zonele joase.
Din curte se vede Parângul în toate direcțiile. În jurul acestui loc a apărut chiar și o stațiune nouă. Hramul mănăstirii este Adormirea Maicii Domnului, iar oamenii spun că aici se odihnesc îngerii noaptea.
Notă: Acest articol a fost realizat cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), pe baza unor informații din surse publice.